Rugăciunea este întoarcerea omului către Dumnezeu, tinderea zidirii spre lumina Celui Nezidit. Purtând în sine suflarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu și chemând Numele Său, omul atrage asupră-și „cercetarea” Lui (Iov 7, 18). Omul de rugăciune devine „biserică a lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 16), iar Domnul Își întoarce pururea ochii și inima către el și-l pecetluiește cu Numele Său.

Această împreună-lucrare de întoarcere a omului către Dumnezeu și a lui Dumnezeu către om naște o legătură personală, o părtășie între ei. Pentru om, această legătură este adâncă și dătătoare de viață. Așadar, rugăciunea este mijlocul cel mai de preț și fără de care părtășia omului cu Dumnezeu nu este cu putință.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 149-150)