Pe mine Dumnezeu m-a răsplătit mult mai mult pentru rugăciune sau pentru vreo altă nevoinţă duhovnicească decât pentru munca fizică. Simt acest adevăr în sufletul meu, ca pustnic şi ca om duhovnicesc.

În fiecare clipă mi-am dorit cu toată fiinţa mea să fiu lângă Dumnezeu şi mi s-a părut că tot ceea ce este viu în jurul meu tânjeşte spre acelaşi lucru. Am cercetat plantele: fiecare tinde undeva spre înalturi, ca să se unească cu lumina, să devină lumină. Şi m-am întrebat: cine hotărăşte cum să crească ramurile ei, frunzele, florile, fructele pe care le îndreaptă  spre lumină? Şi duhul  nostru,  m-am încredinţat de aceasta, şi mintea noastră, şi sufletul nostru au lumina lor către care ţintesc, ca să se unească cu ea. Din cercare ştiu că trupul se bucură de lumină, de aer, de hrană, de gândul înţelept, de adevăr. Omul este fericit doar în dragoste. Şi Dumnezeu Dragoste este.

Nu am rămas în singurătate pentru ca prin rugăciune, gânduri şi ochiul duhovnicesc să fiu mereu în apropiere de Dumnezeu, ci am avut noroc să mă aflu şi printre oameni, unde se vorbeşte despre iubire şi despre Dumnezeu, despre izvorul vieţii şi despre ţelul ei. Mănăstirea îmi îndeplineşte toate nevoile mele duhovniceşti mai mult decât orice alt loc din lume.

(Milivoie Iovanovici, Kalist monahul ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici, Editura Predania, 2011, p. 211)