Mare dar este pacea inimii în viaţa creştinului. Pacea simţirilor, pacea gândurilor sau a minţii, pacea conştiinţei şi pacea inimii, cea mai înaltă treaptă a păcii dumnezeieşti, la care poate ajunge omul duhovnicesc pe pământ. Însă această pace foarte greu se dobândeşte şi foarte repede se pierde. Pentru dobândirea ei ne trebuie ani îndelungaţi de nevoinţă, de rugăciuni cu lacrimi, de post cu zdrobire a inimii, de pocăinţă, priveghere şi milostenie.

Iar dacă suntem nebăgători de seamă, pacea Duhului Sfânt încet se retrage de la noi. Ajunge doar un singur gând de mândrie, o părere de sine, puţină lenevire la rugăciune, la post, sau învoire cu gândurile cele necurate şi îndată ne simţim tulburaţi, singuri, părăsiţi şi fără lacrimi.

Dulce este pacea inimii şi cu multă osteneală se dobândeşte, dar cumplită este pierderea ei. Mai ales pentru cel ce a gustat din bucuria şi arvuna păcii dumnezeieşti, pierderea ei, parţială sau totală, este ca o ucidere sufletească greu de suportat. Aceasta ne-o spun Sfinţii Părinţi din propria lor experienţă.

Astăzi, când lumea este aşa de tulburată şi lovită de îndoială, de neîncredere, ateism, lăcomie după averi, alcoolism şi tot felul de plăceri trupeşti, cum să mai fie pace în sufletele noastre? Acum, când ne rugăm atât de puţin lui Dumnezeu şi nu avem dragoste să stăm două ore pe săptămână la slujbele din biserică, ce pace mai dorim să avem?

Căci pacea duhovnicească vine de la Dumnezeu numai prin multă rugăciune şi viaţă curată. Sau, dacă stăm cu anii nespovediţi de păcate şi neîmpărtăşiţi cu Preacuratele Taine, cum să mai vină pacea lui Dumnezeu în casele și în inimile noastre? Pacea vine de sus numai dacă iubim pe Dumnezeu şi trăim în iubire cu toţi oamenii; ducă ne mărturisim regulat păcatele şi punem început bun; dacă citim cărţile sfinte şi ascultăm de părinţii noştri trupeşti şi sufleteşti şi dacă ne socotim păcătoşi şi nu judecăm pe nimeni.

O, Doamne, dă-ne această dumnezeiască pace în inimile noastfe şi nu no lăsa lipsiţi de harul Tău nici în viaţa aceasta, nici în cea viii oare!

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Cuvinte duhovnicești I, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1992, p. 134)