Deși Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, totuși, El îngăduie, spre folosul mântuirii noastre, să fim ispitiți pentru felurite pricini, și anume:

– Pentru ca să încerce credința noastră (I Petru 1, 7);

– Pentru a încerca nădejdea noastră (IV Regi 18, 5, 20-30; Daniel 3, 28-30);

– Pentru ca să încerce dragostea noastră față de El (Deuteronomul 13, 3);

– Pentru încercarea supunerii noastre față de El (Deuteronomul 8, 2-3);

– Pentru a încerca lepădarea noastră de sine și de averile noastre (Iov 1, 9-12; 2, 3-10);

– Pentru a nu cădea sub pedeapsă și pentru ca să fim cu mare veghere asupra noastră, căci, după cum vedem, suntem lesne înclinați să vedem și să judecăm slăbiciunile altora și să le neglijăm pe ale noastre;

– Pentru ca să alergăm totdeauna la ajutorul Lui și să-I cerem mai stăruitor îndurarea. Omul – oricare ar fi el – dacă nu ar da de necazuri și ispite grele, s-ar lenevi căzând în nesimțire și uitând cu totul de Dumnezeu. Însă, dacă va intra în necazuri și ispite grele, văzînd că este în primejdie de a-și pierde viața sau sufletul, atunci va începe să se roage cu toată stăruința și să ceară din inimă ajutorul lui Dumnezeu;

– Pentru a nu ne mândri, ci a petrece în umilință și smerenie;

– Pentru a urî din inimă patimile și pe vrăjmașii care se luptă cu noi;

– Pentru a fi încercați și a se vedea dacă cinstim și iubim pe Dumnezeu până la sfârșit;

– Ca să fim îndemnați să ținem mai strict toate poruncile lui Dumnezeu și să nu călcăm vreuna din ele, fie chiar și din cele mai mici. Este adevărat că cel ce se lămurește prin ispite, se hotărăște mai mult să țină seama de poruncile lui Dumnezeu;

– Ca să învățăm să deslușim care este adevărata virtute și, prin urmare, să nu o părăsim și să nu cădem în păcat;

– Ca războiul continuu să devină pentru noi un motiv de încununare mai mare;

– Ca noi să slăvim pe Dumnezeu, să ne rușinăm de cel rău și de păcat, să nu slăbim până la sfârșit cu duhul și cu răbdarea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Cine va răbda până la sfîrșit, acela se va mântui”. Și iarăși: „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19; Matei 10, 22);

– Pentru ca, fiind duși în luptă, să ne deprindem a nu ne teme de loviturile mari ce vor veni peste noi în ceasul morții;

– Ca să dobândim, prin luptă și durere, virtutea, să o prețuim și să o avem sigură și neschimbată. S-a spus undeva că „banii nemunciți sunt neprețuiți”. Astfel se întâmplă nu numai cu banii, ci și cu tot lucrul bun pe care l-am câștigat fără osteneală. Iar tot ceea ce am câștigat în viață cu multă suferință și durere nu putem disprețui ușor;

– Pentru ca, devenind nepătimași, să nu uităm niciodată în viață slăbiciunea noastră și puterea Celui ce ne-a ajutat.

(Părintele Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 119-120)