Pericopa smochinului se cade a fi și ea supusă unui tratament analog, înțelegând că trebuie interpretată nu după regulile dreptății naturale și a valorilor axiologiei elementare, ci la nivelul propozițiilor duhovnicești alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă înțelegem că este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochini și de smochine se face mențiune în parabola aceasta, ci de om; care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiții, clauze, tocmeli sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu „iată-mă” ori cu „da, Doamne”. Motivările, fie ele omenește plauzibile, nu sunt luate în considerație. Nu ne este îngăduit a ne eschiva nici măcar pentru ne îngropa tatăl ori a ne rândui cele din gospodărie, nici pentru a ne duce să vedem țarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cerca boii de curând cumpărați; nici pentru a nu ne despărți de femeia de care abia ne-am însoțit prin nuntă.

Mereu și în orice clipă este vremea și acum este a răspunde „iată-mă” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe tărâmul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, șarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile. Dincoace, cu totul nesemnificative și nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaște soroace și pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul și el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cerești. Reacțiile „robustului simț comun” nu au ce căuta în citirea formulelor spațio-temporalității (sunt date peste cap); și tot așa nici în dezlegarea încifrărilor duhovnicești. Iată de ce putem afirma că omul (smochinul, în limbaj codificat) trebuie să fie oricând gata, oricând disponibil pentru Hristos. Iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălțămintea în picioare, pregătit de drum, de acțiune, de răspuns afirmativ, de roadă.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, pp. 39-40)