Pilda vieții vorbeşte

Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. De aceea, dacă predică unul care nu are trăire, nu îl încredinţează lăuntric pe celălalt, nu îl schimbă, oricât de bună ar fi predica lui.

- Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?

- Când este vorba de posturile rânduite de Bise­rica noastră - miercurea, vinerea, posturile mari etc. - atunci trebuie, pentru că aceasta este mărturisirea credinţei. Insă celelalte posturi, adică acelea ce se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns.

Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. De aceea, dacă predică unul care nu are trăire, nu îl încredinţează lăuntric pe celălalt, nu îl schimbă, oricât de bună ar fi predica lui.

- Părinte, dar dacă cel ce ascultă sau cel ce citeşte are intenţie bună?

- Ei, atunci unul ca acesta are deja harul dumneze­iesc, de aceea se şi foloseşte. Însă unul care nu are intenţie bună va lua şi va cerceta cele ce le spune cel ce predică şi nu va avea nici un folos. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală. Odată un teo­log a ţinut o predică şi a cerut auditoriului să meargă să dea sânge deoarece era nevoie. Şi într-adevăr, mul­ţi s-au îndemnat şi au dat mult sânge. Acela însă n-a dat nici o picătură, deşi avea din belşug. Atunci ceilalţi s-au scandalizat. „Eu", le-a spus acela, „prin omilia ce am rostit-o şi prin faptul că am îndemnat lumea să dea sânge, este ca şi cum am dat cel mai mult sânge!" în fe­lul acesta şi-a odihnit gândul său. Ar fi fost mai bine să nu fi rostit omilia şi, fară zgomot, să meargă să dea pu­ţin sânge. Trăirea are însemnătate. „Eu sunt de dreap­ta", mi-a spus unul care nu avea nici o legătură cu Bise­rica „Dacă nu faci cruce, ce folos?", i-am spus. „Mâna care nu face cruce ce folos are, fie ea şi dreapta? Cu ce se deosebeşte de cea stângă, care nu face crucea? Ace­ea şi aşa nu face cruce". Dacă tu eşti de dreapta şi nu faci cruce, cum te deosebeşti de cei de stânga? Scopul este să fii om duhovnicesc, să trăieşti aproape de Hris­tos şi atunci ajuţi şi pe ceilalţi.

Când omul are viaţă corectă, lucrarea lui îi încre­dinţează lăuntric pe ceilalţi. într-un oraş era un pro­testant care îi judeca pe toţi: pe preoţi, pe episcopi. Acolo, aproape de o mănăstire se pustnicea un monah. Odată un ateu l-a întrebat pe protestant: „Bine, îi judeci pe toţi episcopii şi preoţii. Dar ce ai de spus despre acest monah?" „Pe acesta îl primesc", îi spune, „pentru că se deosebeşte de ceilalţi". Un credincios, oriunde ar fi, cât de mult ajută atunci când trăieşte corect! Îmi aduc aminte de un cunoscut poliţist care făcea servicii la graniţă. Acolo erau şi sârbi comunişti, dintre cei mai atei şi mai credincioşi partidului. Când veneau preoţii sârbi la graniţa Greciei cu Serbia, poliţaiul le săruta mâna. Comuniştii au observat aceasta Poliţist grec să sărute mâna preoţilor sârbi! Aceasta i-a impresionat foarte mult pe comunişti şi au început să-şi facă pro­bleme referitoare la credinţă.

Cât de mult ajută cei ce au funcţii înalte atunci când ţin puţin credinţa! De aceea şi eu caut să-i ajut pe unii dintre aceştia cu funcţii înalte, pentru că ei pot ajuta foarte mult prin pilda lor. Iată, un mareşal pe care-l cunosc este pildă bună. Şi orice face, o face dinlă­untru, cu inima sa, n-o face la exterior. Iar ceilalţi care îl văd îşi fac probleme de conştiinţă şi astfel se ajută pe ei înşişi. Mai demult şi mai-marii locului credeau. Ştiţi ce a spus unui senator o doamnă sus-pusă dintr-un oraş? În perioada Postului Maicii Domnului a mers cu soţul ei la o cină şi au adus acolo peşte, carne... Dar ea n-a mâncat, deoarece postea Senatorul a observat şi i-a spus: „Bolnavii şi călătorii nu ţin post". „Da dar nu călătorii cu roţi", i-a răspuns aceea şi nu s-a atins de nimic din cele de dulce. La cină era şi un cleric care îi lăuda pe cei de faţă „Este o mare cinste pentru mine să mă aflu cu Dvs. etc, etc", şi spunea şi iarăşi spunea o mulţime de laude. Atunci bărbatul doamnei aceleia l-a întrerupt şi i-a spus: Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire (Ps. 145, 2), pentru că acel cleric încerca să-i linguşească. Altă dată aceeaşi doamnă a spus unui profesor de teologie: „Nu vă uitaţi la amănunte şi astfel să-i picaţi pe preoţi la examene. Căutaţi să-i treceţi, deoarece eparhiile n-au preoţi". Vreau să spun că mai demult mai-marii unui loc se interesau de Biserică, erau pildă pentru popor.

Ceea ce va ajuta foarte mult pe oamenii de astăzi este exemplul nostru creştinesc şi viaţa noastră creşti­nească. Pe creştini trebuie să-i caracterizeze mărini­mia, nobleţea şi jertfa. De aceea le spun mirenilor: „Să-L iubiţi pe Hristos, să aveţi smerenie, să vă faceţi datoria iar Hristos va dezvălui virtutea voastră în ochii oamenilor". Virtutea are însuşirea de a-l trăda pe om, oriunde s-ar afla el. Chiar de se va ascunde, chiar de se va făţarnici prin nebunia în Hristos, totuşi virtutea îl va trăda, fie şi mai târziu, şi vistieria lui ascunsă, ce se va descoperi atunci în întregime, va ajuta iarăşi multe suflete. Se poate chiar să ajute mai mult atunci.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 50-53)

De la același autor

Ultimele din categorie