Postul – ultima redută în lupta duhovnicească

Cuvinte duhovnicești

Postul – ultima redută în lupta duhovnicească

    • Postul – ultima redută în lupta duhovnicească
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Influenţa benefică a postului asupra sănătăţii trupului o susţin şi oamenii de ştiinţă, dar numai în cazul când sufletele lor sunt luminate de învăţătura lui Hristos.

Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi post“ (Matei 17, 21). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne-a indicat două arme sigure în lupta cu duşmanul nostru, neamul duhurilor rele. Totodată, El le vorbeşte ucenicilor săi despre necesitatea postului în timpul „când Mirele va fi luat de la ei“ (Matei 9, 15). Luminătorul sufletului creştin, Duhul Sfânt Mângâietorul, ne părăseşte ca urmare a păcatelor noastre.

Întoarcerea Lui se dobândeşte, cum spune însuşi Mântuitorul, numai prin post şi rugăciune. Dacă importanţa rugăciunii pentru mântuirea sufletului este recunoscută de către toţi creştinii, adesea necesitatea celei de a doua arme – postul –  nu se recunoaşte sau nu este îndeajuns conştientizată. Aceasta este una din ultimele biruințe ale celui rău asupra multor creştini contemporani.

Despre necesitatea postului pentru sufletul şi trupul nostru mărturiseşte întreaga literatură patristică. Influenţa benefică a postului asupra sănătăţii trupului o susţin şi oamenii de ştiinţă, dar numai în cazul când sufletele lor sunt luminate de învăţătura lui Hristos.

(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, p. 57)