Păcatul nu este firesc pentru om, deși noi aproape că am putea crede că ține de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră. Dar, de fapt, nu e așa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, așa cum a vrut-o Dumnezeu, este nepăcătoasă, este în afară de păcat. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a putut să se întrupeze în om, luând asupra Sa toate ale omului, afară de păcat. Asta e foarte important când e vorba de mântuire, pentru că mântuirea e adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel fără de păcat și poate Domnul Hristos să ne ajute și nouă să scăpăm de păcate. Adică, El a fost ispitit, dar n-a păcătuit. În Epistola către Evrei se spune că întru ceea ce a pătimit Însuși fiind ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute. De ce? Pentru că nu a fost supus păcatului. A și zis Domnul Hristos cândva către iudei: Cine Mă va vădi pe Mine de păcat?

Știind lucrurile acestea, să vedem pricinile care duc la păcat, care favorizează păcatul, care sunt pricinile care înmulțesc păcatele în viața oamenilor? În Sfânta Evanghelie de la Marcu e scris că Domnul Hristos i-a trimis pe ucenici la propovăduire, și după Sfânta Sa Înviere le-a spus: Propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce crede se va boteza și se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi. Dacă luăm aminte la aceste cuvinte ale Domnului Hristos, ne dăm seama că prin credință omul ajunge să scape de păcat, ajunge la mântuire, la eliberarea de toate formele răului.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, p. 150)