Este o informaţie foarte, foarte preţioasă, pentru noi să ştim că cel dintâi moştenitor al Raiului a fost un tâlhar, un tâlhar pocăit, un tâlhar schimbat, un tâlhar care nu mai era tâlhar, dar care a fost totuşi tâlhar, şi pe care Domnul Hristos l-a primit ca cel dintâi moştenitor al Raiului, pentru că l-a schimbat şi l-a făcut vrednic de Rai.

Şi este important să ştim că cea dintâi căreia i s-a arătat Domnul Hristos după Înviere, a fost o femeie, Maria Magdalena, despre care spune Sfântul Evanghelist Marcu, fără să se sfiască, că Domnul Hristos scosese din ea şapte draci. Raiul este un fel de generalizare a Taborului.

La noi la mănăstire, era un părinte, Dumnezeu să-l odihnească, Părintele Serafim îl chema. Şi zicea: 

- Măi frate, aici poate să fie Raiul pe Pământ!

Şi eu ziceam:

- Da părinte, dar cu alţi oameni.

Adică Raiul e o realitate pe care o face omul de Rai. Dacă eşti un om care face Raiul, atunci Raiul e acolo unde eşti tu. Mie îmi place să spun că mănăstirea e tinda Raiului, că mănăstirea e poarta Cerului, că mănăstirea e casa lui Dumnezeu şi locul împlinirilor.

Şi zic totdeauna: să ştiţi că dacă nu e locul împlinirilor, adică dacă nu te împlineşti în mănăstire prin Dumnezeu, şi-ţi mai trebuie lucruri din lumea asta ca să te împlineşti, deci dacă nu-i locul împlinirilor, nu-i nici tinda Raiului, nu-i nici casa lui Dumnezeu, nu-i nici poarta Cerului.

Dar tot aşa, oamenii îşi pot face din căminul lor o tindă a Raiului, o casă a lui Dumnezeu, o poartă a Cerului. Se îmbină Cerul cu Pământul acolo unde este omul cel credincios.

Cerul este o realitate care se răspândeşte, nu e un loc, un spaţiu anume.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 118-119)