Puterea Evangheliei lui Hristos stă în iubirea vrăjmașilor

Cuvinte duhovnicești

Puterea Evangheliei lui Hristos stă în iubirea vrăjmașilor

    • Puterea Evangheliei lui Hristos stă în iubirea vrăjmașilor
      Foto: Constantin Comici

      Foto: Constantin Comici

Într-o lume în care nu mai reușim să ne iubim noi între noi în familii și în care nu mai reușim să ne iubim între noi, oameni care împărțim responsabilități de dragul unui popor, Evanghelia rezistă prin lecția iubirii de vrăjmași.

Singura farmacie în care medicamentul și medicul sunt una – pharmakon, cum ar zice grecul – este Biserica și Hristos este singurul Medic și Medicament deopotrivă făcător de sănătate. Propoziția-forță a Evangheliei este aceea a iubirii vrăjmașilor, într-o lume în care nu mai reușim să ne iubim noi între noi în familii. Nu mai reușim să ne iubim între noi în Biserică. Nu mai reușim să ne iubim între noi, oameni care împărțim responsabilități de dragul unui popor.

Cred ca Evanghelia ne învață să privim atenți și cu mare responsabilitate asupra responsabilităților pe care le asumăm. Am transformat propriul nostru popor în propriul nostru vrăjmaș de cele mai multe ori. Ne-am transformat elevii în vrăjmașii profesorilor, studenții în vrăjmașii profesorilor, credincioșii în vrăjmașii preoților și continuăm să ne jucăm cu astfel de așezări ale trupelor față-n față, ca și cum am vrea să ne urâm mai mult decât să ne iubim.

(Părintele Constantin NeculaAlexandru RusuFarmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 41)