Sfântul Ioan Scărarul mărturisește despre cuviosul și încărunțitul în nevoințe arhidiacon Macedonie, că, din pricina unei oarecare mici învinuiri, el a fost certat de egumen cu îndepărtarea de la slujba diaconiei pentru 40 de zile. Macedonie trebuia să fie în tot acest timp printre ultimii frați ai mănăstirii și chiar mai jos decât noii începători întru ale ascultării.

După ispășirea canonului, petrecut întru umilință și răbdare, certarea a fost luată de la el. Dar chiar în ultima zi, Macedonie l-a rugat pe egumen să-i prelungească canonul, spunând că a greșit cu alt neiertat păcat. Egumenul s-a învoit, deși nu a crezut cuvintele lui, pentru că el cunoștea curăția și dreptatea acestuia. Însă ca să-i dea putința de a se nevoi în răbdare, l-a pus din nou la pedeapsă. Era umilitor să privești cum preacinstitul diacon stătea la urmă, după ultimii ascultători din obște, cum se pocăia înaintea tuturor și cerea de la toți să se roage pentru el... În cele din urmă, el a mărturisit Sfântului Ioan Scărarul pentru ce a alergat spre asemenea umilire: „Niciodată, mai înainte – a mărturisit –, nu am încercat întru mine o asemenea tămăduire de patima desfrânării și niciodată nu am simțit atâta dulceață din partea luminii dumnezeiești, ca atunci”.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Răbdarea. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, București, 2007, pp. 24-25)