Răutatea are sfârșit tragic, iar adevărul iese mereu la iveală

Monahul care îl apăra pe David i-a poruncit acestuia, ca din partea egumenului, să meargă să ia puțin rachiu de la chelărie. Dar a spus și chelarului să-l urmărească ce va face. David însă s-a dus direct la stareț să-l întrebe dacă poate să ia rachiu. Și acest lucru i-a pricinuit o nouă cinstire de la călugării din Mănăstirea Lavra.

Chelăria Mănăstirii Lavra avea destul rachiu pentru musafirii ce veneau în mănăstire. Acest frate care locuia în mănăstire se obișnuise cu băutura și aflase un mod de a intra în beciul unde se păstra rachiul. Intra și fura rachiu. La început nu s-a observat, dar, după o vreme, chelarul a băgat de seamă că lipsește rachiu din vase și din butoi și a spus starețului:

– Părinte Stareț, cineva intră în chelărie și ia rachiu. A luat destul de mult din toate vasele care sunt acolo.

– Trebuie să aflăm cine face asta. Pune pe cineva să pândească. Ba, mai bine stai tu.

Dar discuția a auzit-o și fratele Avacum – căci așa se numea fratele cu pricina –, în vreme ce trecea pe lângă ei fără să fie observat. Chelarul a stat la pândă și l-a prins pe „hoț”. Acesta, fără să se ferească să fie văzut de cineva, s-a apropiat de chelărie cu un felinar în mână, a împins ușa, a intrat înăuntru și s-a dus la butoi să-și umple cu rachiu bidonul ce îl avea în cealaltă mână. Atunci chelarul a alergat de acolo de unde era ascuns șl s-a năpustit asupra hoțului, ca să nu fugă, dar a rămas înmărmurit când a văzut că „hoțul” era David.

– Părinte David, sfinția ta ești? Hai să mergem repede la stareț.

Intrând la stareț, l-au găsit acolo pe fratele Avacum, care, îndată ce i-a zărit, a spus ceva starețului și s-a grăbit să plece.

– Părinte Stareț, iată făptașul. Cine se aștepta la asta?

– Nicodime, nu te grăbi. David era singur? Cum a deschis ușa?

– Părinte Stareț, ușa s-a deschis singură. Și asta se întâmplă în fiecare seară. Nu mai încape discuție. S-a aflat bețivul. Păcat de sfinția ta, Părinte David. În mănăstire te admiram toți și te consideram sfânt.

– Părinte Nicodim, zise David, cine este sfânt? Toți suntem neputincioși și păcătoși. Acum învățați-vă minte să nu mă mai cinstiți.

– Frumoase cuvinte, spuse starețul. Acum du-te la chilia ta și te vom chema mai târziu. Și dacă poți și nu ești încă amețit, fă-ți rugăciunea ta.

Imediat după aceasta, vine la chilia starețului un părinte cu petrecere virtuoasă care se ostenea mult împreună cu starețul pentru îndreptarea unui oarecare monah și îi spuse:

– Părinte Stareț, nenorocitul Avacum a fost găsit în grădină grav rănit. A căzut de pe zid și ținea încă în mână o sticlă pe jumătate cu rachiu. Era beat. Iată cine fura rachiul!

– la stai, pentru că nu mai înțeleg nimic. Doar adineaori l-am prins pe David intrând în chelărie cu bidonul în mână ca să ia rachiu. Fratele Avacum mi-a spus mai înainte de a-l prinde pe David asupra faptului că l-a văzut de multe ori noaptea, intrând pe ascuns în chelărie. Dar aceasta o vom vedea.

– Ce spuneți, Părinte Stareț? Acest nevoitor sfânt să facă așa ceva? Aceasta este lucrarea murdară a lui Avacum.

Și într-adevăr așa a fost. Monahul care îl apăra pe David i-a poruncit acestuia, ca din partea egumenului, să meargă să ia puțin rachiu de la chelărie. Dar a spus și chelarului să-l urmărească ce va face. David însă s-a dus direct la stareț să-l întrebe dacă poate să ia rachiu. Și acest lucru i-a pricinuit o nouă cinstire de la călugării din Mănăstirea Lavra.

(Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-64)

De la același autor

Ultimele din categorie