Dacă ne-am mai mişca şi noi, românii, şi am crea o unitatea aşa, să ştiţi că s-ar face lucruri multe şi bune. Dacă s-ar pune ortodocşii noştri numai o săptămână să se roage, păi întoarcem şi Dunărea înapoi, nu numai Iordanul. De aceea ne-a şi lăsat Domnul în grădina asta, unde a ştiut ce să semene Sfântul Andrei. Noi ne adăpăm direct de la izvoarele acestea apostolice. Mă uit numai în zonele astea ale noastre, începând de la Rarău, Călimani, toţi munţii aceştia sunt presăraţi cu nişte nevoitori, care duc pe umerii lor toată povara păcatelor mulţimii. Dar chiar şi muncitorii din întreprinderile noastre, de exemplu am întrebat într-o brutărie din Piatra, pe cei vreo 40 de muncitori: „Măi, voi mai postiţi din când în când?” Şi au zis toţi într-un glas: „Da, cum să nu, părinte!” Măi, dar acesta e mare lucru.

Acum şi europenii ăştia îşi dau seama şi ei că nu pot exista fără o consistenţă religioasă în popoare, pentru că altfel nu le poţi stăpâni, nu le poţi dirija. Şi atunci e nevoie să se ajungă la starea asta de împăcare a conştiinţei lor, să rămânem totuşi o naţiune duhovnicească. De aceea ei vor îngădui mereu să existe manifestaţii din acestea religioase ca să poată menţine poporul într-o ascultare. De bine de rău, pe vremea aceasta dificilă a perioadei comuniste, nu a lipsit totuşi patriarhul şi clerul şi manifestările sărbătoreşti. I-a ţinut acolo, cum i-a ţinut, dar i-a înghiţit cât s-a putut. Ileana i-a batjocorit, Nicolae i-a ocrotit. Aşa şi cu Europa asta, chipurile nouă, o Europă nouă nu înseamnă deloc ateism, numai faptul că merge atâta lume şi se îndreaptă spre comunitatea asta a Israelului! Ei văd toate aceste mişcări ale popoarelor înspre Mormântul Domnului. De aceea nici nu iau ei nişte măsuri aşa drastice.

(Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 98-99)