Rugăciunea Fericitului Iacov Tsalikis din peșteră

Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă.

Medicul îl înfricoșase, spunându-i Fericitului că starea sa de sănătate se va înrăutăți. Nu știa dacă mai târziu va mai reuși și de aceea a hotărât ca în acea noapte să meargă la peșteră, acolo sus, unde Cuviosul David se rugase ani întregi. Ajuns aici, s-a rugat neîmpiedicat, căci de data aceasta nu l-au tulburat nici diavolii, nici inima.

Simțea înlăuntrul său o pace negrăită, care creștea din ce în ce mai mult și-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga ființă. Trăia experiențe dumnezeiești, mintea fiindu-i răpită la înălțimile cerești. Acolo vorbea cu starețul său.

Cuviosul David, îngerii cu chipurile lor tinerești îl înconjurau, slavoslovea împreună cu ei pe Dumnezeul Cel în Treime. Sfinții îl făceau părtaș al lor, iar el stătea cu strângere de inimă împreună cu ei, contemplând slava lui Dumnezeu. Iar cele care s-au petrecut în noaptea aceea, nu știa, nu-și putea explica dacă le-a trăit în trup, sau în afară de trup.

(Stelian PapadopulosFericitul Iacov Tsalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 173)

De la același autor

Ultimele din categorie