Dragostea către frați trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe frați, când îi ajutăm, când nu-i întristăm.
Unde nu există iubire întru Hristos, nu există viață duhovnicească. Dragostea către frați trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe frați, când îi ajutăm, când nu-i întristăm.
Dacă avem dragoste către Dumnezeu, împlinim toată legea. Domnul a zis: „Orice oferiți celui mai mic dintre oameni, Mie îmi oferiți”. Gândește-te acum: orice ajutor îi aduci unui om sărman, Îl slujești pe Însuși Hristos, chiar dacă de multe ori un ajutor adus unui om din lume e folosit pentru a păcătui.
Mare lucru, într-adevăr, să faci milostenie unui om, căci vei lua răsplată în Cer!
(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 17)

Despre Părintele Efrem Filotheitul
Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul († 1959), lângă care s-a nevoit timp de 12 ani; ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord. A trecut la Domnul pe 7 decembrie 2019, la ora ora locală 22.00, la vârsta de 92 de ani.