„Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește!”

Cuvinte duhovnicești

„Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește!”

    • „Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește!”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Fă crucea dreaptă și, când treci pe lângă o biserică, să nu-ți fie rușine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo, permanent este de față pe Sfânta Masă Trupul și Sângele Domnului. Acolo, Hristos este viu în Sfântul Altar. În toate bisericile ortodoxe, Preacuratele Taine stau pe Sfânta Masă.

Când vă treziți din somn, dimineața, să faceți întâi și întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni și zi de trei ori: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”. Dă cu apă pe față să fugă somnul și treci în fața sfintelor icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea și omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Și pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui”, la pântece: „al Fiului”, la umărul drept: „al Duhului Sfânt” și la umărul stâng, zicând: „Amin”.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii și după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește; îl bagi în spital de atâta râs. Cine te-a învățat să-ți bați joc de Sfânta Cruce? Cine îți leagă ție mâna să nu duci mâna dogmatic?

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu ești ortodox, că îți bați joc de Sfânta Cruce și râde dracul de tine când bați cobza așa.

Fă crucea dreaptă și, când treci pe lângă o biserică, să nu-ți fie rușine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo, permanent este de față pe Sfânta Masă Trupul și Sângele Domnului. Acolo, Hristos este viu în Sfântul Altar. În toate bisericile ortodoxe, Preacuratele Taine stau pe Sfânta Masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în Rai pe toți! Doamne ferește, unul să nu rămână la munci, toți să vă bucurați în grădinile Raiului! Toți. Dacă aș avea un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului! Știți voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul nu a văzut și urechea n-a auzit și inima omului nu s-a suit!

Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El și-l iubesc pe El.

(Arhimandritul Ilie CleopaNe vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 105-106)