Aflarea Sfintei Cruci
Aflarea Sfintei Cruci
Aflarea Sfintei Cruci, la 14 ani după arătarea ei Sfântului Constantin cel Mare (312), o datorăm Sfintei Împărătese Elena care, împreună cu patriarhul Macarie al Ierusalimului (313-333), a întreprins, în anii 326-327, o campanie de săpături arheologice în zona dealului numit Golgota. Potrivit tradiţiei, consemnate de istoricii Socrate Scolasticul, Sozomen şi Teodoret, Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos ar fi fost descoperită – sau aflată – împreună cu celelalte două cruci într-o fântână din apropierea Golgotei. Identificarea Sfintei Cruci s-a făcut printr-o minune. Una din tradiţii spune că de ea a fost atins un mort, iar mortul a înviat. O alta spune că o femeie grav bolnavă s-a vindecat numai cât s-a atins de Sfânta Cruce.
Calendar ortodox15 August
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Buneivestiri
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
- Rugăciunea de fiecare zi a Sfinților Stareți de la Optina
Rugăciuni către sfinții zilei
- Canon de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (1)
- Canon de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (2)
- Canon de mângâiere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
- Canon de bucurie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
- Acatistul Adormirii Maicii Domnului
- Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
- Al doilea acatist al Adormirii Maicii Domnului
- Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
- Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”
- Prohodul Maicii Domnului
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (4)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (5)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (6)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (7)
- Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
- Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului
- Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov
- Către Născătoarea de Dumnezeu, pentru curățirea de patimi și bună întocmire lăuntrică
- (Audio) Rugăciune către Maica Domnului
- (Audio) Paraclisul Maicii Domnului ‒ Corul Mănăstirii Ormilia
- (Audio) Paraclisul Maicii Domnului
- (Video) Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula - partea a doua
- (Video) Sfânta Liturghie a Adormirii Maicii Domnului - Mănăstirea Nicula - partea a II-a
- (Video) Sfânta Liturghie a Adormirii Maicii Domnului - Mănăstirea Nicula, partea I
- (Video) Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula - partea I
- (Video) Prohodul Maicii Domnului – Corul „Sfântul Iosif” al Mănăstirii Văratec
- (Video) Acatistul Adormirii Maicii Domnului - Mănăstirea Nicula
- (Video) Otilia Simeria - Troparul praznicului Adormirii Maicii Domnului
- (Audio) Acatistul Adormirii Maicii Domnului
- (Video) Troparul Adormirii Maicii Domnului
- (Audio) Condacul Adormirii Maicii Domnului
- (Audio) Prohodul Maicii Domnului - Corul Byzantion
- (Video) Prohodul Maicii Domnului - expresia evlaviei și a iubirii credincioșilor față de Fecioara Maria
- (Video) Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula - starea I
- (Video) Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula - starea II
- (Video) Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula - starea III
- (Video) Slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula
- (Video) Utrenia și Prohodul Adormirii Maicii Domnului - Mănăstirea Nicula, 14 august 2017
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
