„Părinte, fur”, spunea un om pre­făcut la spovedanie, care nu ezita, în momentul în care se spovedea, să fu­re ceasul duhovnicului, fără ca acesta să fi observat.

– Hoţia, copilul meu, este păcat. Să nu mai faci!

– Ştiu, părinte, dar sunt împătimit. Uite, am furat un ceas. Ia-l!

– Nu, copile, nu mi-l da mie. Dă-l celui de la care l-ai luat.

– Dar i-l dau şi nu vrea să-l ia.

– Atunci, ţine-l pentru tine.

– Mulţumesc, părinte!

Să cercetăm şi noi ca nu cumva, do­rind să ne satisfacem poftele egoiste şi iubitoare de plăceri, să-i spunem lu­crurile duhovnicului într-un aseme­nea mod, încât să ne batem joc de el şi să-i smulgem binecuvântarea, de dra­gul poftelor noastre.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 90-91)