Dacă cineva nu ţinea cont de binecuvântarea bătrânului şi făcea ceva după voia sa, niciodată nu-i mergea bine. Iar dacă Părintele Paisie zicea: „Gata, acum este voia lui Dumnezeu să pleci şi să faci acest lucru, ai toată blagoslovenia…”, atunci toate se săvârşeau bine, cu folos şi cu bucurie, căci erau făcute cu binecuvântarea şi rugăciunea lui şi a Sfintei Biserici.

Uneori zicea bătrânul:

– Ce nu face omul să capete pacea sufletească!

Alteori spunea celor tulburaţi:

– Să te întorci acolo de unde ştii că ai pierdut pacea inimii!...

Odată, două surori dintr-o mănăstire erau tulburate şi nu-şi aflau liniştea. Iar seara, când s-au întors de la biserică, au aflat un bileţel în uşă, adus de cineva necunoscut, de la Părintele Paisie, duhovnicul lor, pe care scria:

– Fiţi în pace, aveţi linişte, rugaţi-vă lui Dumnezeu… Măicuţa Domnului nu ne lasă…!

Cum au citit acele rânduri îndată s-au liniştit sufleteşte şi se mirau de unde ştie duhovnicul lor că ele sunt tulburate.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 117-118)