Orice creștin care este adevărat fiu al Bisericii celei drept-măritoare a lui Hristos și care trăiește în viață cu evlavie și frică de Dumnezeu, când începe o rugăciune sau o termină, la începutul unei cărți sfinte, la începutul și sfârșitul lucrului, la plecarea în călătorie și la întoarcerea din ea, când este tulburat de vreo frică, de vreo veste rea sau de oricare gânduri rele, când se scoală și se culcă, când stă la masă și când se scoală de la masă, îndată se însemnează pe sine cu semnul crucii, pe care îl face pe față cu mâna sa, aducându-și aminte de puterea cea neasemănată a Celui ce a sfințit Crucea cu Preacuratul și Preascump Sângele Său și a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului și ca pe un semn dumnezeiesc lăsat nouă, după cum scrie: „Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn, ca să fugă de la fața arcului” (Psalmul 59, 4).

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 271)