Şi a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului şi ca un semn dumnezeiesc lăsat nouă, după cum scrie: „Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn, ca să fugă de la faţa arcului” (Psalmul 59, 4).
Orice creştin care este adevărat fiu al Bisericii celei drept-măritoare a lui Hristos şi care trăieşte în viaţă cu evlavie şi frică de Dumnezeu, când începe o rugăciune sau o termină, la începutul unei cărţi sfinte, la începutul şi sfârşitul lucrului, la plecarea în călătorie şi la întoarcerea din ea, când este tulburat de vreo frică, de vreo veste rea sau de oricare gânduri rele, când se scoală şi se culcă, când stă la masă şi când se scoală de la masă, îndată se însemnează pe sine cu semnul crucii, pe care îl face pe faţă cu mâna sa, aducându-şi aminte de puterea cea neasemănată a Celui ce a sfinţit Crucea cu Preacuratul şi Preascump Sângele Său şi a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului şi ca pe un semn dumnezeiesc lăsat nouă, după cum scrie: „Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn, ca să fugă de la faţa arcului” (Psalmul 59, 4).
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 271)
Despre Arhimandritul Cleopa Ilie
Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.
