Pe păcătoși dacă îi prinde moartea ridicându-se, câștigă mântuirea.

Prin faptele rele, hulim pe Dumnezeu.

Nu cereți să faceți minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele și să pot plânge.

Nu te rezema pe sfințenia oamenilor, ci pe frica de Dumnezeu. Numai așa poți să-i socotești pe toți sfinți, nu pe unul sfânt și pe ceilalți păcătoși.

Trebuie să ai credință că Duhul Sfânt te va ajuta; căința, pocăința și lacrimile te ajută să te ridici.

Nu trebuie pus în minte că gata, pe mine mă mântuiește Dumnezeu.

Dacă ești în primejdie de moarte și-ți este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăință.

Este foarte important să nu te birui de mânie în ispite, ci să spui rugăciune; să ceri ajutorul lui Dumnezeu.

Diavolul caută pe toate căile să ne tulbure, să ne ocupe mintea, dar foarte mult ne ajută Spovedania.

Când Duhul Sfânt s-a atins de inima cuiva, atunci inima lui arde de dorul lui Dumnezeu, de dorul lui Iisus. Când ai șchiopături, pune-te mai mult pe pocăință. Un suflet care caută să-și curețe inima, nu se poate să nu simtă de aici veșnicia; acel suflet nu mai are îndoială de învierea morții.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, p. 92)