Sfiala duhovnicească

Cuvinte duhovnicești

Sfiala duhovnicească

    • Sfiala duhovnicească
      Sfiala duhovnicească

      Sfiala duhovnicească

Ce este sfiala duhovnicească? Cel pe care îl respect, îl şi iubesc, iar cel pe care îl iubesc, pe acela îl și respect.

- Părinte, ce este sfiala duhovnicească?

- Sfiala duhovnicească este frica de Dumnezeu în înţelesul cel bun. Această frică, această strângere aduce veselie, picurând miere în inimă, miere duhovnicească. Vezi, un copilaş micuţ care este timid, îl respectă pe tatăl său, se sfieşte şi din multa sfială nici nu priveşte la el. Vrea sa întrebe ceva şi se roşeşte. Unul ca acesta este bun să-l pui la iconostas. Un alt copil spune: „E tatăl meu” şi se întinde înaintea lui fără respect, cu îndrăzneală. Şi când vrea ceva, cere cu pretenţia să i se dea, bate cu piciorul în podea, ameninţă.

Într-o familie bună, copiii se mişcă liber. Există respect, fără ca să fie constrânşi copiii; nu există disciplină militară. Ei se bucură de tatăl şi de mama lor, iar aceia se bucură de ei. „Dragostea nu cunoaşte ruşine” spune Avva Isaac. Are îndrăzneală în sensul ei cel bun. Dragostea are în ea evlavie şi respect, adică biruieşte frica. Unul se strânge, se sfieşte, dar se şi teme, pentru că nu are adevărata sfială. Altul are sfială, dar nu se teme, deoarece o are pe cea adevărată, sfiala duhovnicească. Atunci când sfiala este duhovnicească, cel ce o are simte bucurie. Copilaşul, de pildă, îşi iubeşte tatăl şi mama cu îndrăzneală, într-un anumit fel; nu se teme că îl vor bate. Îi ia cascheta tatălui său, şi ofiţer de ar fi, o aruncă şi se bucură. Are simplitatea cea bună, nu are obrăznicie. Să deosebim simplitatea de obrăznicie. Dacă lipseşte respectul, sfiala, atunci ajungem la îndrăzneală, la obrăznicie. Şi auzi după aceea pe copilă că spune stând întinsă: „Mamă, adu-mi un pahar de apă! Să fie rece!... A, dar nu e rece. Rece ţi-am spus să-mi aduci!”. Aşa încep şi ajung după aceea să spună: „Şi de ce femeia să se teamă de bărbat?” (Efes. 5, 33). Înlăuntrul fricii însă există respectul, iar înlăuntrul respectului există dragoste. Cel pe care îl respect, îl şi iubesc, iar cel pe care îl iubesc, pe acela îl și respect. Femeia să respecte pe bărbat, iar bărbatul să-şi iubească femeia. Acum însă toate se nivelează şi se distrug familii, pentru că iau Evanghelia invers. Bărbatul spune: „Femeia trebuie să se supună”. Dar dacă nu ai dragoste, nu poţi face nici o pisică să se supună. Dacă nu ai dragoste, celălalt nu este încredinţat şi nu poţi nici măcar un pahar de apă să-i ceri să-ţi aducă. Când cineva îl respectă pe celălalt pe sine însuşi se respectă. Pe sine nu se ia în seamă. Respectul faţă de aproapele are mărime de suflet, căci unul ca acesta nu se socoteşte pe sine. Iar celce se îngrijeşte de sine nu are mărime de suflet.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 274-276)

Citește despre: