Un monah s-a dus la un părinte sfânt și l-a întrebat: Cum ai dobândit o smerenie așa de mare și atâtea harisme, părinte? Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni și neputințe, sunt mai rău decât toți. Monahul a stârnit. Atunci părintele îi zice: Primarul satului este ca împăratul în satul lui: însă când împăratul îl cheamă în capitală și se întâlnește cu miniștri și generali, atunci vede că e un nimic, un zero: astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smerește mai mult.

Smerenia este cea mai importantă dintre virtuți: când o dobândești, vrăjmașul nu poate să te lovească. Se dobândește încet-încet, îți trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin: însă când o dobândești, nu mai e nevoie de strădanie, va lucra de la sine.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 17)