Omul, ca iarba zilele lui, ca floarea câmpului aşa va înflori, zice de Dumnezeu insuflatul David.

La multe şi felurite primejdii este supusă floarea ierbii: soarele o usucă, omul o calcă, dobitocul o paşte, focul o arde, apa o smulge şi o aruncă, vântul o ridică și o risipeste, arșița o veştejeşte și o strică.

Aşa este şi nenorocitul om, încât limba nu poate povesti primejdiile acestei vieţi precum: dureri, necazuri, nenorociri, boală, înecări de mare şi râuri, arderi de foc, prăpăstuiri şi alte asemenea. Deci fiindcă viaţa ta, omule, este înconjurată de atâtea primejdii, trebuie să petreci în fapte bune, fiindcă unde se lucrează fapta bună, aceasta se socoteşte vieţuire cinstită. Sunt unii, care încep să trăiască în felul acesta când li se apropie moartea. Cel înţelept nu socoteşte că viaţa lui este lungă şi urâcioasă, ci vieţuieşte virtuos după buna înţelepciune, „Sfârşindu-se întru puţin, a împlinit ani îndelungaţi, căci plăcut era Domnului sufletul său”. Cine vieţuieşte în fapte bune, nu moare niciodată. Faceţi, oamenilor, așa fel încât să viețuiți, nu după voile trupeşti, ci după cum Dumnezeu a poruncit, dacă voiţi să viețuiți fără de moarte în veci, netemându-te de tulburările lumii.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 233-234)