Cuvioasă muceniţă a lui Hristos Anisia s-a născut în Tesalonic din părinţi creştini, de la care a învăţat şi credinţa creştină. Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Filotheos Kokkinos, unul dintre cei care au închinat imne de laudă sfintei cuvioase muceniţe, menţionează că numele de Anisia vine de la anyo, adică a desăvârşi sau a duce la bun sfârşit. Prin urmare sfânta nu a avut doar un nume bun, ci s-a şi distins a fi, prin harul lui Dumnezeu şi prin efortul personal duhovnicesc, om al desăvârşirii şi al virtuţii, precum şi muceniţă a lui Hristos.

A avut neşansa ca de timpuriu să-şi piardă bunii săi părinţi, care au părăsit cele pământeşti ca să meargă la cereştile lăcaşuri. Deodată a devenit moştenitoarea unei mari averi, care însă nu a împiedicat-o pe tânara Anisia să păşească pe calea ce duce către Domnul, precum nu i-a împiedicat nici pe părinţii săi în viaţa şi demersul lor duhovnicesc. Aşadar imediat s-a îngrijit să scape de greutatea aceasta a banilor şi a posesiunilor care formau averea părintească, astfel încât nestingherită să se afierosească lui Dumnezeu cel Sfânt şi vieţii monahale prin ascultare, exerciţiu duhovnicesc, lipsire de bunuri materiale, feciorie şi dragoste.

Eliberată fiind acum de grijile lumii, s-a îndeletnicit în deosebi cu cercetarea creştinilor întemniţaţi şi a celor care urmau să primească martiriul. Prin modalităţi pe care dragostea ei le descoperea, atunci când îi vizita pe martirii torturaţi în temniţe, le îngrijea rănilor şi sprijinea sufletelor lor în credinţă şi în apropiatul lor martiriu.

Păgânii au hotărât să fie alungaţi creştinii din oraş, în afara zidurilor, permiţând soldaţilor romani să execute nestingherit pe orice cetăţean care ar mărturisi că este creştin.

Aşadar, din acest motiv, şi Anisia a ajuns în afara Tesalonicului, unde trăia în exerciţiu duhovnicesc, rugăciune, post şi trezvie, adică dedicată Mirelui Hristos, pe Care L-a iubit din tot sufletul şi din toată inima.

Şi nu a întârziat nici ceasul muceniciei cuvioasei. Intră în oraş prin Poarta lui Kassandros şi se îndreaptă către biserica lui Dumnezeu pe care o cunoştea. Un aghiotant al tiranului cetăţii se apropie de ea, cerându-i informaţii despre identitatea şi destinaţia ei. Insistenţa lui este deranjantă. Sfânta se roagă şi, mărturisindul-L pe Hristos, îi descoperă apartenenţă sa la adevăratul Dumnezeu.

Imediat cuvioasa este târâtă cu violenţă să jertfească la idoli. Îşi manifestă desconsiderarea faţă de tiranul oraşului, care se umple de mânie şi cu sabia o răneşte mortal pe cuvioasa Anisia în zona coastelor. Astfel mucenicia ei este asemănătoare cu cea Sfântul Dumitru. era anul 305 d. Hr., exact acelaşi an în care a pătimit pentru Hristos în Tesalonic şi Sfântul Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir.

Creştinii din Tesalonic au reuşit să ia trupul cuvioasei muceniţe şi să-l înmormântare.  Şi exact în acel loc evlavia creştinilor a înălţat o biserică – atunci când acest lucru a fost posibil – în cinstea Sfintei slăvitei cuvioasei muceniţe Anisia, pe care Sfânta Biserică e prăznuieşte pe 30 decembrie.

Însă dragostea lui Dumnezeu a dăruit tesalonicenilor, după trecerea multor secole, în anul 1980, nu doar moaştele Sfântului Dumitru, care au fost depistate în Italia, ci şi cinstitele moaşte ale Sfintei Anisia, care au fost descoperite odată cu săpăturile arheologice din strada 3 Septembrie din Tesalonic. În acelaşi an (1980) sunt găzduite moaştele ambilor sfinţi în biserica Sfântul Dumitru – Ocrotitorul spre mângâierea şi sprijinul credincioşilor.

De atunci două racle argintate, lucrări de o fină măiestrie, adăpostesc comorile nepreţuite ale celor doi sfinţi (Dumitru şi Anisia), care au mucenicit împreună în anul 305 d. Hr. în Tesalonic, oraş al martirilor şi al sfinţilor.

Merită a se adaugă faptul că tesaloniccenii, la câţiva metri mai la nord de locul unde s-au descoperit moaştelor cuvioasei, au ridicat un mic paraclis, pe care l-au închinat Sfintei Anisia.

(Sfinţii noştri, Sfânta Mitropolie a Tesalonicului. Biserica Sfântului Dumitru - Ocrotitorul)