Sfântul Eustatie de la Probota (secolul XVI)

Un alt cuvios monah din obştea Mănăstirii Probota, cinstit de popor şi trecut de Mitropolitul Dosoftei în rândul sfinţilor români, a fost Cuviosul Eustatie schimonahul. Era originar din satele de pe Valea Siretului.

Acesta, auzind de petrecerea monahilor din chinovia Probotei şi mai ales de nevoinţa Cuviosului Inochentie, a lăsat toate şi i s-a făcut ucenic. Şi era desăvârşit următor al faptelor lui, ostenindu-se mulţi ani într-o chilie pustnicească din codrii seculari ai mănăstirii. Astfel, în puţini ani, a străbătut multe osteneli călugăreşti, învăţând de la toţi frica de Dumnezeu şi întrecând pe mulţi cu smerenia, cu rugăciunea şi cu nemuritoarea dragoste. Pentru o nevoinţă ca aceasta se învrednicise de darul facerii de minuni şi era iubit, atât de Dumnezeu, cât şi de oameni. Căci fiecare se folosea de rugăciunea şi sfinţenia vieţii lui. Apoi, săvârşind bine cuvântul Evangheliei lui Hristos şi ajungând la măsura dascălului său, Cuviosul Eustatie s-a strămutat la cereştile lăcaşuri şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi. Desigur, Mitropolitul Dosoftei s-a închinat la moaştele ambilor sfinţi, Inochentie şi Eustatie, el însuşi fiind cu metania de la Probota.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 167)