Fiu al unor dregători bizantini evlavioși, în viața lui a fost „cel mai înalt dintre filosofi”, care de foarte devreme a îmbrățișat virtutea. A plecat din Constantinopol ca un cerșetor și ajunge neștiut de nimeni în Muntele cu Sfânt nume. Lângă mănăstirea actuală Xiropotamou, al cărei ctitor a fost și-a construit coliba lui ascetică, având drept pat pământul gol și drept pernă o piatră.

Virtutea lui l-a făcut minunat și oamenii veneau de pretutindeni să-l cunoască. În patria lui, unde s-a întors pentru scurtă vreme a devenit izvor de mari foloase.

Dorul de mai mare liniște l-a făcut să se depărteze de mănăstirea Xiropotamou și l-a dus până la poalele Athonului unde a și fost silit de mulții lui ucenici să zidească o nouă mănăstire în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi ca fiind a Sfântului Pavel. Și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul și s-a pregătit cu destul timp înainte pentru plecare, învățându-i pe ucenicii lui: „Fiii mei și frații mei, să aveți dragostea, rugăciunea, smerenia și ascultarea. Fiindcă monahul care nu are aceste virtuți nu trebuie să fie numit monah, ci mirean”. O slujbă a cuviosului mai nouă a compus monahul Gherasim Mikragiannanitis.

Pomenirea lui se cinstește pe 28 iulie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 143)