Cuviosul Rafail Caligraful, de la Mănăstirea Horezu (secolul al XVIII-lea)

Monahul Rafail Caligraful este numărat printre cei mai vestiţi scriitori de opere patristice din Ţara Românească, din secolul al XVIII-lea. Era fiul preotului Dumitru din satul Stănceşti (Prahova), numit din botez Radu. Deprinzând din copilărie frica de Dumnezeu şi lucrarea faptelor bune şi rămânând orfan de părinţi, a fost călăuzit de Hristos în obştea Mănăstirii Horezu, la vârsta de numai 10 ani. Şi era iubit de egumen şi de toţi părinţii pentru curăţia şi sfinţenia vieţii sale. Căci era străin, ascultător şi cel mai mic dintre fraţii mănăstirii.

Egumenul Dionisie l-a încredinţat celor mai buni dascăli din obşte, de la care a învăţat, în puţină vreme, limbile greacă şi slavonă, precum şi frumoasa scriere. La vârsta de 14 ani, tânărul ostaş al lui Hristos copia deja cu multă îndemânare cărţi de învăţătură duhovnicească, pe paginile cărora adăuga de obicei această însemnare: „S-au scris de mult păcătosul robul lui Dumnezeu Radul Copilul, sîn (fiul) răposatului robul lui Dumnezeu popa Dumitru ot (de la) Stănceşti sud Proa(h)uva, în Sfânta Mănăstire Hurezi...”.

În anul 1754, la 2 aprilie, în sâmbăta Paştilor, precum singur scrie, „Radu copilul” s-a călugărit cu numele de „Rafail monahul”, rămânând toată viaţa simplu călugăr în obştea Mănăstirii Horezu, având o singură ascultare: cântarea la strană şi copierea de scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Timp de peste 30 de ani, Cuviosul monah Rafail a copiat zeci de cărţi patristice şi de slujbă pentru mănăstiri şi biserici. Dintre acestea se mai păstrează astăzi 15 manuscrise.

Acest monah iubitor de multă osteneală a trăit un an de zile şi în obştea Cuviosului Paisie, la Mănăstirea Dragomirna, după cum singur scrie. Apoi, revenind la metanie şi continuându-şi sfânta ascultare încă 20 de ani, s-a mutat la cereştile lăcaşuri spre sfârşitul secolului XVIII, adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 276-277)