În ziua pomenirii sfântului martir Antioh, cuviosul Teodor Sicheotul (sec. VI - VII) slujea în biserica cu acelaşi nume. În timpul în care cânta „Sfintele sfinţilor”, a ridicat, după obiceiul locului, discul sus ca să înalţe Sfântul Artos. Atunci s-a întâmplat ceva uimitor.

Sfântul Artos, ca şi cum sălta de bucurie, se înălţa pentru mult timp deasupra discului şi apoi cobora, lovindu-se de el. Toţi îl vedeau şi auzeau. În acest mod, Sfântul Artos arăta că jertfa slujitorului era bine primită. Credincioşii urmăreau minunea înfricoşaţi şi uimiţi, în timp ce cuviosul, plin de bucurie şi lacrimi de mulţumire, slăvea pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui.

Altădată iar, cuviosul săvârşea Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Gheorghe folosind o prescură străină. Un credincios din biserică, patricianul Fotios, în timp ce privea Sfântul Artos, a observat cum ieşea din el multă căldură. „Prescura este proaspăt coaptă”, s-a gândit.

Însă când s-a apropiat ca să se împărtăşească, a rămas blocat, pentru că  partea pe care a primit-o era uscată. După ecfonis, a povestit cuviosului tot ceea ce a văzut şi i-a cerut o explicaţie. 

- Minunea aceasta, a răspuns acela, s-a descoperit ţie copilului meu, pentru că eşti vrednic. Harul Darurilor urcă de la noi către ceruri încât pentru nevrednicia şi păcatele noastre, să fim încercaţi în viaţa noastră cu multe supărări şi pericole. Dar să ne rugăm la bunul Dumnezeu să se facă voia Lui cu iubirea de oameni.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 62-63)