Îmbogăţeşte-te nu numai cu avere, ci şi cu evlavie, nu doar cu aur, ci şi cu virtute, sau mai bine doar cu virtute. Fă-te mai cinstitor faţă de aproapele, arătând mai multă bunătate. Fă-te „dumnezeu” pentru cel aflat în strâmtorare, urmând milostivirii lui Dumnezeu. Dă-i ceva, cât de puţin, celui care are nevoie.

Pentru că şi cel mai mic lucru nu este neînsemnat pentru omul lipsit de toate, dar nici pentru Dumnezeu, pentru că ştie că este după puterile tale. În loc de ofrandă mare, dăruieşte-i râvna ta, şi dacă nu ai nimic, lăcrimează pentru el. Compătimirea din tot sufletul este cel mai bun medicament pentru cel care este la necaz. Adevărata afecţiune uşurează mult suferinţa.

Frate, nu are preţuire mai mică omul decât animalul, care dacă se pierde sau cade în groapă, legea îţi porunceşte să-l scoţi şi să-l îngrijeşti (Deuteronom 22, 1-4). Prin urmare, câtă milostivire trebuie să arătăm semenilor noştri, când chiar şi faţă de animale avem datoria să fim grijulii? „Cel care apasă pe cel sărman defăimează pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte”, ne spune Sfânta Scriptură (Pilde 14, 31). Cine nu primeşte un asemenea Datornic, care în afară de datorie, când va veni timpul, ne va da şi dobândă? Şi în alt loc spune din nou: „Prin milostenie şi prin cinste sunt curăţite păcatele”. Deci, să ne curăţim prin milostenie, să ne spălăm cu ierburi tămăduitoare murdăriile şi petele noastre, să devenim albi, unii ca lâna şi alţii ca zăpada, după milostivirea fiecăruia. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 381-382)