Diavolul are obiceiul să atace sufletul cu ceea ce găsește în fața sufletului, fie cu bucurie și cu părere de sine, fie cu întristare și cu deznădejde, fie cu oboseală covârșitoare, fie cu desăvârșita nelucrare, fie cu lucruri și cugetări nefolositoare, fie cu întunecime și ură nesocotită față de toate cele ce sunt. Și, simplu grăind, cu materia pe care o află în fiecare suflet, cu aceea îl atacă.

De aceea, pentru tot lucrul bun trebuie să întrebe omul, ca Sfântul Antonie, nu pe oricine se nimerește, ci pe cei ce au darul deosebirii, ca nu cumva, cei întrebați, fiind necercați (lipsiți de experiență) să cadă amândoi în groapă, după pilda Evangheliei (Matei 15, 14). Pentru că fără dreapta socoteală nu se face niciun lucru bun, chiar dacă li se pare celor neștiutori că e bun, fie pentru că se face fără trebuință, fie că nu se ține seama de măsura lucrului sau de tăria omului, sau de cunoștința lui și de multe altele. Iar cel ce are darul deosebirii, l-a primit prin smerita cugetare. 

(Sfântul Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 204-205)