Dacă cineva ne nedreptăţeşte, să ne rugăm pentru el

Cuvinte duhovnicești

Dacă cineva ne nedreptăţeşte, să ne rugăm pentru el

Tu numai să te rogi dintru început pentru el, iar acesta va fi luminat de sus.

Dacă cineva ne nedreptăţeşte, să ne rugăm pentru el. În aceste cazuri eu spun: «Dumnezeul meu, te rog să nu osândeşti pe acest om din pricina mea!» Şi rostind «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» îl ridic pe cel ce m-a nedreptăţit la înălţime şi atunci este ca şi cum s-ar ruga el. Tu numai să te rogi dintru început pentru el, iar acesta va fi luminat de sus. Îl vei ridica la înălţime şi te vei ruga: «Miluieşte-mă pe mine păcătosul!» Duhul tău să fie alături de el. Dar acestea nu se pot spune, pentru că rugăciunea este un lucru nevăzut.

Astăzi nu este uşor să-l câştigi pe om. De aceea, dacă vei vedea pe cineva care ţi-a făcut rău, să nu faci pe supăratul, dar nici să te însoţeşti cu un astfel de om, pentru că te va nedreptăţi.

Mai mult decât toate să nu ţii răutate asupra cuiva. Zâmbetul să nu-ţi dispară de pe chip, iar dragostea ta să o dai tuturor. Ce spune? «întru răbdarea voastră veţi do­bândi sufletele voastre», adică le veţi izbăvi. Fă răbdare şi lasă-l să se ducă cu pace. Îngăduinţă... Dar pentru ca să fii încercat, trebuie să ai potrivnic. Abia atunci mân­carea va deveni gustoasă. Adică pui sare (răbdare) şi dobândeşte un gust bun.

(Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 43-44)