Cu cât se depărtează cineva de mângâierea omenească, cu atât se apropie de el cea dumnezeiască.

Dacă oamenii ar trăi simplu, evangheliceşte, aproape de Hristos, s-ar îndulci duhovniceşte de Hristos şi nu l-ar îneca stresul lumesc, care îi face să se amărască cu terapia psihiatrică şi să devină netrebnici.

Deoarece comodităţile lumeşti au depăşit limita, ele au devenit poveri. S-au înmulţit maşinile, s-a mărit şi împrăştierea, l-au făcut şi pe om maşină. Acum maşinile şi fierătaniile îl comandă pe om, de aceea şi inimile oamenilor au devenit de fier.

Evoluţia lumească împreună cu libertatea păcătoasă au adus această sclavie duhovnicească. Supunerea duhovnicească faţă de voia lui Dumnezeu este adevărata libertate sufletească, iar ascultarea duhovnicească are siguranţă dumnezeiască.

Părintele duhovnicesc poartă răspunderea potrivit cu supunerea ucenicului.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 169-170)