Dacă sufletul iubește sincer rugăciunea, nu se mai poate despărți de Părintele său. Este neîncetat cu El, mereu în prezența Sa – fie că vorbește cu oamenii, fie că este la muncă, la serviciu. Este neîncetat cu El și se mișcă în prezența Sa, precum îngerii și sfinții. Iată, aceasta este arvuna Împărăției Cerurilor, încă de aici de pe pământ. Un astfel de suflet s-a obișnuit cu viața cerească și trece din această viață, a multelor chinuri și osteneli, la bucuria cea veșnică a fericilor, ca unul ce s-a curățit încă de aici.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 128)