Existența-menirea noastră

Existența este menirea noastră. Acesta este motivul pentru care am fost trimiși în lume. Citind evanghelia după Ioan, aflăm că Domnul Hristos nu vrea să „ne ia din lume”, ci „să ne păzească de cel viclean”. Prin faptul că ne putem numi ucenici ai Cuvântului și ai Fiului lui Dumnezeu și fiind mădulare ale Trupului Său, prezența noastră în lume este binecuvântată. Prin credință, prin botez, prin harul Duhului Sfânt și, totodată, prin participarea noastră la Sfânta Euharistie, retrăim vremea viețuirii Domnului nostru pe pământ. „Domnul e cu noi”, mărturisim în timpul Sfintei Liturghii. Și astfel, prin El, cu El și în El, aleșii Săi se află în mijlocul oamenilor, contopiți cu societatea și cu întreaga Creație. Chiar și călugării au ales această cale, nu pentru a se împotrivi lumii, ci pentru a se ruga pentru ea.

Întinarea

Trebuie să înțelegem că nu lumea ne întinează. Uneori, noi suntem cei care, prin gândurile, prin cuvintele și prin faptele noastre, o necinstim. Însă, rostul pocăinței este, printre altele, de a curăți lumea de „noi păcătoșii”. De aceea, creștinii nu se feresc de influența nefastă a lumescului, ci, mai degrabă, caută a nu fi ei cei care o amplifică. Chemarea la sfințenie – țelul primordial al celor botezați și, de fapt, al întregii noastre vieți – nu este egoistă. Ba din contră, ea este ocârmuită de dragostea cea pentru oameni. Așa cum amintește și Anaforaua Sfântului Vasile: prin om, păcatul și moartea intră în lume, iar prin cel Sfânt, lumea se mântuie.

Hristos și lumea

Mântuitorul Iisus Hristos nu s-a întinat, venind în lume. Dimpotrivă, plin fiind de harul Duhului Sfânt, El a curățit-o de păcatul strămoșesc și de urmările sale – robia morții. A izbăvit-o de frică, de răutate, de neîndurare, de agresivitate, de lăcomie, de desfrânare. Prin întruparea Sa și prin zămislirea Sa cea minunată în pântecele Fecioarei Maria, a izbăvit tot neamul omenesc, a îndepărtat toată necurăția poporului Său și a întregii omeniri. Prin viața Sa scăldată în smerenie, a curățit inima societății; prin botezul Său a spălat, nu doar apa Iordanului, ci toată istoria lui Israel; prin cuvântul Său însuflat de Duhul cel Sfânt, a sfințit aerul pe care îl respirăm, prin Patima Sa cea de viață-făcătoare, „cu moartea pe moarte a călcat”; prin îngroparea Sa, a sfințit țărâna; prin Învierea și Înălțarea Sa, a izbăvit și a sfințit întregul cosmos, toate cele văzute și cele nevăzute, ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat.

Dar noi... ce putem face pentru lume?

Actualitatea în care suntem atât de puternic absorbiți este plină de strigăte și de neliniște. Să încercăm să nu o luăm pe calea greșită. Putem acționa pentru binele lumii – lume pentru care Domnul și-a dat viața din dragoste – în diferite moduri. Din exterior, avem posibilitatea să acționăm prin intermediul a numeroase inițiative sociale și politice aducătoare de speranță. În schimb, putem ,de asemenea, acționa și „din interior”, printr-o rugăciune necontenită – cu slavă și cu evlavie – și prin pocăință. De fapt, ceea ce putem face cel mai de preț pentru lume este să devenim sfinți. Cei care se sfințesc în Dumnezeu, aduc în lume omenia de care aceasta are atât de mare nevoie.

„Fiți sfinți”

Nu avem nimic altceva de făcut decât să fim sfinți și să sfințim lumea pe dinlăuntru, nu doar prin rugăciunea adâncă a inimii noastre, ci și prin viețuirea noastră euharistică. De fiecare dată când retrăim împreună cu Hristos jertfa Sa cea fără de sânge, de fiecare dată când ne împărtășim cu Preacuratul Său Trup și cu Scumpul Său Sânge, noi participăm la mântuirea lumii. Sfânta Jertfă pe care Duhul Tatălui o încununează schimbă inima societății și întreaga Creație, contribuind astfel la îndumnezeirea omului.