„Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.” (Ioan 12, 3)

Să privim în interiorul tainei pe care această întâmplare o semnifică. Oricare suflet dintre voi, care îşi doreşte să fie cu adevărat credincios, Îi unge picioarele Domnului cu mirul scump, precum a făcut Maria. Acel mir a fost dreptatea, şi prin urmare, a fost exact greutatea unui ban: dar era mir de nard curat, de mare preţ. Din numele său, pistici [termenul pentru nard curat, pe care Augustin îl promovează în greaca transliterată este nardi pistici. Pentru că pistici, care înseamnă demn de încredere sau autentic, derivă din termenul grecesc pentru credinţă, care este pistis, Augustin va extrage viitoare deducţii – n.tr.], noi trebuie să presupunem că ar fi fost o localitate de la care a derivat preţiozitatea sa; dar aceasta nu epuizează înţelesul şi se armonizează bine cu un simbol sfânt.

Rădăcina cuvântului, în greacă (pistis) este numită de noi credinţă. Tu căutai să lucrezi dreptatea: „Dreptul va fi viu prin credinţă” (Romani 1, 17). Unge picioarele lui Iisus: urmează paşii Domnului, trăind o viaţă bineplăcută. Şterge-I-le cu părul tău: ceea ce ai de prisos, dăruieşte săracilor şi astfel, ai şters picioarele Domnului. Pentru că, se pare că părul este cea mai inutilă parte a corpului. Ai ceva de care te poţi lipsi din prisosul tău: este inutil pentru tine, dar necesar pentru picioarele Domnului. Poate pe acest pământ, picioarele Domnului sunt încă în lipsă. Căci cui, dacă nu membrelor Lui, El le va spune la final: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Aţi sacrificat ceea ce este inutil pentru voi, dar aţi făcut ceea ce era mulţumitor pentru picioarele Mele.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tratat la Evanghelia după Ioan 50.6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)