De ce în cunoaștem mai multe informații despre demoni decât despre Îngeri?

Demonii sunt vrăjmaşii noştri şi, prin urmare, ne este vital să cunoaştem şi să identificăm mijloacele lor de război, în timp ce Îngerii sunt prietenii noştri care ne vor ajuta chiar şi fără ştirea noastră.

Nu întâmplător, Sfinţii Părinţi au acordat o atenţie deosebită puterilor demonice, iar aceasta se poate explica în diferite feluri. Găsim această caracteristică mai ales în Sfânta Scriptură, îndeosebi în Evanghelii, unde sunt consacrate numeroase relatări consacrate posedaţilor şi vindecării lor de către Hristos. Nu este deloc surprinzător faptul că Părinţii ascetici, în general atât de credincioşi duhului Noului Testament, au urmat, de asemenea, exemplul evangheliştilor referitor la problema care ne interesează.

Demonii sunt vrăjmaşii noştri şi, prin urmare, ne este vital să cunoaştem şi să identificăm mijloacele lor de război, în timp ce Îngerii sunt prietenii noştri care ne vor ajuta chiar şi fără ştirea noastră.

Evagrie Ponticul scrie: „Avem, de asemenea, trebuinţă să învăţăm a cunoaşte deosebirile care există între demoni şi să fim cu luare-aminte la împrejurările venirii lor, căci este nevoie să ştim aceasta pentru ca, în momentul în care gândurile încep a declanşa ceea ce constituie materialul lor şi înainte ca noi să fim scoşi prea departe din starea noastră, să rostim câteva cuvinte la adresa lor şi îl denunţăm pe cel ce este acolo. În felul acesta vom spori cu uşurinţă cu ajutorul lui Dumnezeu; cât despre ei, îi vom face să-şi ia zborul, plini de admiraţie pentru noi şi consternaţi”.

„Îmbunătăţit este cel căruia i S-a dat să se vadă pe sine, iar nu cel căruia i s-a dat să vadă îngeri”, scrie și Sfântul Isaac Sirul, „căci pe aceştia din urmă îi vedem cu ochi trupeşti, în timp ce pe noi ne vedem cu ochi sufleteşti”. Textul Sfântului Apostol Pavel despre metamorfozele satanei în înger luminos (2 Corinteni 11, 4) întăreşte neîncrederea faţă de vederile înşelătoare şi explică astfel puţina încredere arătată de către Sfinţii Părinţi nevoitori faţă de apariţiile îngereşti şi locul redus pe care ele îl ocupă, conform opiniei lor, în viaţa duhovnicească.

Este remarcabil faptul că Sfinţii Părinţi ne reprezintă rareori războiul nostru nevăzut ca pe un război dintre Îngeri şi demoni – ci, mai mult, ca pe un război al omului împotriva satanei. Bineînţeles, Îngerii ne ajută şi ne protejează în acest război, însă nu Îngerii sunt cei care se împotrivesc satanei, ci Hristos Însuşi, cât şi harul Sfântului Duh care, prin prezenţa Lui, nimiceşte ispitirile demonice şi risipeşte întunericul satanic din sufletul nostru.

Astfel, de exemplu, Sfântul Chiril al Ierusalimului, evocând în una dintre Învăţăturile lui întunericul introdus în mintea noastră de puterile necurate, vorbeşte imediat despre Sfântul Duh Care intră în luptă, ne povăţuieşte şi ne umple de suava Lui mireasmă.

Totuşi, principalul motiv pentru care, potrivit acestor scrieri, Îngerii ocupă în viaţa duhovnicească un loc limitat, a se vedea „tainic”, este de căutat în hristocentrismul şi teocentrismul puternic marcate de spiritualitatea răsăriteană, spiritualitate în care momentele cele mai intense de misticism sunt înfăţişate ca o stare de fuziune directă a inimii şi a minţii cu Hristos sau ca o cunoaştere revelată a Sfintei Treimi. La această măsură de viaţă duhovnicească, orice deturnare a atenţiei spre Îngeri, când nu va fi considerată ca o adevărată înşelare, va fi, cel puţin percepută ca fiind de cea mai mică importanţă. Până şi Pseudo-Dionisie încetează să pomenească de Îngeri odată ce trece la a sa Teologie mistică. O minunată povestire păstrată de către Evagrie în al său Tratat de rugăciune ilustrează perfect o astfel de concepţie a lucrurilor.

Un om sfânt iubitor de Dumnezeu cultiva duhul rugăciunii. Mergea prin deşert, când au apărut dintr-odată doi Îngeri lângă el, însoţindu-l. Însă el nu le-a dat nicio atenţie, ca să nu-şi împrăştie mintea când se ruga mai bine. Cu adevărat, acesta avea în minte lecţia apostolului: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38).

(Fragment din „Dumnezeu, Omul și Biserica” – Arhiepiscopul Basili Krivocheine)

Ultimele din categorie