Numai păcatul deznădejdii, care stăpânește pe om, nu are vindecare, căci deznădăjduirea este însăși părăsirea pocăinței și întoarcerea de către mila lui Dumnezeu.

Pentru aceasta Soborul al șaptelea de la Niceea a hotărât că numai păcatele cele nepocăite sunt spre moarte. Deci, putem spune că numai acolo unde se cuibărește deznădăjduirea, nu mai este vindecare și nici iertare. Să ne înfricoșăm de răutatea aceasta și să fugim de ea ca de veninul șarpelui, căci ea este lepădarea Darului Sfânt și defăimarea milostivirii celei nemăsurate a lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 266)