Duhul întristării necesită auto- mângâiere pentru tine, pentru a birui gândurile de deznădejde de la cel rău. Atunci când asculţi vreo sugestie venită de la duhul cel rău al întristării, nu vei fi niciodată în stare să vezi bucuria nădejdii. Tot ceea ce este scris în dumnezeieştile Scripturi a fost scris pentru sfătuirea noastră, aşa încât împreună cu ele să putem lupta împotriva celui ce ne-a amăgit, balaurul cel rău. Atunci când tatăl cel plin de milă l-a văzut pe fiul cel risipitor venind, se grăbi să-l îmbrăţişeze, îl sărută cu dragoste şi nu se scârbi nici de necurăţia lui, nici de starea lui nenorocită, atât lăuntrică, cât şi cea dinafară. Cine poate descrie sentimentele sale părinteşti atunci când şi-a îmbrăţişat copilul iubit, pe care l-a considerat mort şi pierdut, dar pe care atunci l-a văzut în viaţă şi întorcându-se plin de căinţă? Acţiunile sale i-au exprimat limpede sentimentele de îndată tatăl l-a repus în starea de la început de fiu şi moştenitor.

Cui au fost rostite aceste cuvinte de preasfânta gură a Domnului? Nu cumva nouă spre mângâierea noastră, aşa încât atunci când furtuna deznădejdii ne scutură din toate părţile, să ne putem fixa la barca noastră ancora mântuitoare a nădejdii în dragostea şi mila Tatălui nostru Ceresc? Domnul a întemeiat Biserica Sa pe pământ ca fiind Mireasa Sa, pentru a fi mijlocitoare pentru copiii Săi. El ne-a lăsat marea taină a dumnezeieştii Euharistii ca să putem fi curăţiţi, sfinţiţi şi uniţi cu Dumnezeu. Dacă sângele taurilor şi al ţapilor îi curăţa pe păcătoşii din Vechiul Testament, cu cât mai mult ne va curăţa pe noi sângele lui Hristos de tot păcatul.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 242-243)