De ce monahii tăzlăuani i-au numit ctitori pe Vasile Lupu și Matei Basarab?

Documentar

De ce monahii tăzlăuani i-au numit ctitori pe Vasile Lupu și Matei Basarab?

Darul cel deosebit al lui Vasile Lupu a fost împăcarea cu Matei Basarab, act istoric pecetluit prin construirea Mănăstirii Stela de către Vasile Lupu și a Mănăstirii Soveja de către Matei Basarab. Acest act istoric, primit cu entuziasm și admirație de monahii tăzlăuani, i-a îndemnat să-i înscrie pe cei doi domni ca ctitori, obligându-se să se roage pentru iertarea păcatelor lor și pentru faptul că au adus pacea între frați.

Din documentele ce s-au putut cerceta, s-a constatat că și domnitorul Vasile Lupu a sprijinit Mănăstirea Tazlău. Astfel, când monahii de la Râșca au voit să capete măcar banii pentru cumpărarea lacului „Verdele” de la Agaton, episcopul Romanului, Vasile Voievod dă o hotărâre la 13 ianuarie 1636 prin care întărește dreptul de proprietate al tăzlăuanilor și, în aceeași zi, monahii de la Râșca dau un zapis celor de la Mănăstirea Tazlău că nu mai au nici o pretenție asupra acestui lac întins, populat din belșug cu pește.

Fiind destul de bogat, Vasile Lupu a făcut, neîndoielnic, și alte donații. Însă darul cel deosebit a fost împăcarea cu Matei Basarab, act istoric pecetluit prin construirea Mănăstirii Stela de către Vasile Lupu și a Mănăstirii Soveja de către Matei Basarab. Acest act istoric de mare importanță a fost primit cu entuziasm și admirație de monahii tăzlăuani, înscriindu-i pe cei doi domni ca ctitori, obligându-se să se roage pentru iertarea păcatelor lor și pentru faptul că au adus pacea între frați.