Nu e rău, aşadar, ca cineva să moară. Atunci de ce ne temem de moarte? Pentru că nu ne-a cuprins iubirea împărăţiei cereşti, pentru că nu ne-a înflăcărat dorul bunătăţilor viitoare. Dacă se întâmpla aşa, am fi nesocotit toate bunătăţile pământului. Cel ce se teme mereu de iad nu se va teme niciodată de moarte. Să nu aveţi deci cugetele unui prunc, ci lipsa de răutate a lui. Pruncii se tem de măştile urâte dar neprimejdioase, însă nu se tem de primejdiosul foc. Astfel, dacă cineva îi ţine aproape de o făclie aprinsă, fără să se gândească, ating flacăra cu mâna şi se ard.

Vreţi să vă spun şi o altă cauză pentru care ne temem de moarte? Pentru că nu trăim o viață virtuoasă şi nu avem conştiinţa curată. Altfel moartea nu ne-ar înspăimânta. Dovedeşte-mi că voi moşteni împărăţia cerurilor şi înjunghie-mă chiar acum. Şi-ţi voi fi recunoscător pentru că m-ai înjunghiat, de vreme ce mă vei trimite atât de repede să mă înfrupt din bunătăţile acelea.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 98)