Aşadar, copilul este inteligent, şi chiar dacă nu se pricepe să formuleze, el înţelege, simte foarte bine ce i se propune la cerc, ce i se propune la secţia de sport, ce i se propune la şcoală şi ce i se propune acasă. Aceasta nu este viaţă. Acestea sunt nişte surogate. Şi nu toţi copiii sunt de acord să accepte aceste surogate în calitate de viaţă adevărată. Noi spunem că sunt dificili, ei se răzvrătesc. Şi acum vorbesc despre copiii din familii de bine, de rău, normale. Când familiile sunt cu probleme grave, aceasta îi provoacă, de asemenea, pe copii să se răzvrătească.

Se duc pe stradă, refuză să mai înveţe, şi toată energia lor sufletească se consumă pe nişte lucruri pe care adulţii le percep ca pe o răzbunare josnică, fiindcă ei strică dinadins totul, ascultă muzici care le dau adulţilor dureri de cap, îmbracă haine pe care nu le vezi nici la circ, îşi fac nişte freze de seamănă mai mult a demoni decât a oameni, şi aşa mai departe. Încep să găsească o plăcere în a-şi bate joc de adulţi, care se consideră normali. Prin atitudinea lor, copiii par a le spune acestora: „Voi vă credeţi normali, dar uite că noi creăm o lume absolut diferită”. Şi ce lume pot să creeze ei?

De aceea, fireşte că adulţii percep comportamentul copiilor lor ca pe o îndrăcire absolută, care chiar se manifestă exterior sub forma simbolismului satanic. Acum toate scările de bloc sunt acoperite cu zvastici, cu 666, adolescenţii scriu tot felul de urâciuni... De ce? Deoarece ştiu că asta le provoacă suferinţă adulţilor, şi tocmai de asta scriu. Ei fac toate acestea în mod special, ca să-şi împlinească dorinţa de răzbunare.

Or, cauza este aceasta: adulţii nu cred că copiii sunt inteligenţi. Adulţii vorbesc cu copilul copilăreşte şi nu-l admit în mod serios în viaţa lor, ridică un zid între ei şi copil. Reacţia obişnuită a adultului faţă de copil este: „Nu mă încurca, lasă-mă-n pace, că-s obosit!” Este bine dacă măcar lecţiile le fac împreună, şi acesta este singurul lucru în care constă comunicarea. Dacă părinţii fac lecții cu copiii, unirea lor se manifestă cumva și copiii se simt implicați în viața comună. (Protoiereu Dimitrie Smirnov)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 45-46)