Pilda Vameșului și a Fariseului pune accent pe smerenie drept cuvânt cheie în lucrarea de căire și de întoarcere a vameșului. Pentru a ne smeri nu trebuie să ne fălim cu reușitele noastre duhovnicești, ci trebuie să ne smerim ca vameșul care cerea îndurare din partea lui Dumnezeu pentru păcatele sale. Suntem chemați să învățăm mai degrabă secretul sărăciei înterioare a vameșului, decât fala și autojustificarea fariseului, care fiind conștient de neprihănirea sa, nu a acceptat schimbarea sau îndreptarea din pricina mândriei sale.

Sfântul Grigorie Palama răspunde acestei întrebări – De ce smerenia ne conduce la îndreptare? – astfel: De ce smerenia ne conduce spre culmile îndreptării, în timp ce încrederea de sine ne călăuzește până la adâncurile păcatului? Pentru că oricine se consideră a fi important, chiar și înaintea lui Dumnezeu, este în mod justificat abandonat de El, ca unul care crede că nu are nevoie de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, oricine se disprețuiește pe sine, și se încrede în ajutorul de Sus, câștigă simpatia, ajutorul și Harul lui Dumnezeu, așa cum este scris: Domnul le stă împotrivă celor mândri și celor smeriți le dă har! (Înțelepciunea lui Solomon 3, 34)

Atunci când ne conformăm chemării lui Hristos, fiind creați după chipul Lui, nu putem fi altcumva decât smeriți. Dacă nu vom gândi așa, atunci pentru ce avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu? Vom rămâne blocați în egocentrismul nostru, condamnați la chinurile alcătuite chiar de noi prin păcatele noastre. Și sfârșitul nostru va fi provocat tot de păcatele pe care le săvârșim. Vom muri doar cu gândurile noastre ca alinare. Smerenia este cheia prin care noi ne putem uni și Îl putem cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat, pentru a putea trăi în Slava Lui. Tot ceea ce ne este necesar este puțină smerenie, pentru ca Dumnezeu, văzând osteneala noastră, să ne ajute și să ne lărgească inimile pentru a putea gusta pe deplin bucuriile Sale în împărăția Sa cea veșnică, împreună cu toți sfinții care I-au bineplăcut din veac.