Eu, ticălosul, m-am făcut vinovat de noul conflict care a izbucnit din cauza unei prăjituri pregătite împotriva voinței mele de a fi de post (fariseu fățarnic ce sunt!). Oare nu-s mai mari pacea și dragostea decât postul?! De ce nu am mâncat din biata prăjitură, făcându-mă că nu știu că nu e de post, pentru a păstra astfel pacea și dragostea? Pentru că eram deja supărat pe soție și pe cumnata mea că nu obișnuiesc să meargă la biserică, că nu respectă posturile și-și trăiesc cea mai mare parte a vieții trândăvind. Ana Constantinovna citeșt într-una romane și, ca tânără văduvă, poate numai să mănânce dulciuri, să doarmă mult, să judece și să-i pună la punct pe toți, să se certe cu oricine care, din anumite motive, nu-i este pe plac, să facă totul după voia ei, neluându-i deloc în seamă pe cei în vârstă. Astfel, de multă vreme mă împuținasem la suflet văzând dezordinea, trândăvia și lenea casnicilor mei și doream să le spun în față ttul, căutând dor un prilej potrivit pentru asta. Această ocazie s-a ivit - trupească ocazie! - și eu mi-am dezlănțuit mânia și indignarea, spunând soției mele și cumnatei că trăiesc fără să muncească, fără să meargă la biserică, fără Sfintele Taine. Când cumnata mi-a spus că acelei persoane care le-a vorbit de rău la mine îi dorește să se înece cât mai repede, eu n-am mai putut răbda și m-am sculat de la masă, deși abia ne așezasem pentru a lua prânzul. Am plecat de acasă, întrucât mi s-au părut foarte grele cuvintele despre împreună slujitorul meu (cel care îmi vorbise despre ele), dar și cele despre mine. Sunt vinovat, Doamne, sunt vinovat că nu mi-am înfrânat râvna pentru un lucru neînsemnat și am dat frâu liber tulburării, mâniei și invidiei (am invidiat prânzul lor de frupt).

De aceea, Îl rog pe Dumnezeu să ne înțelepțească, pedepsindu-ne, să ne lumineze, să ne împace și să ne miluiască, neîngăduindu-ne să trăim în dușmănie. Iar cumnatei mele să-i descopere Domnul ce are de făcut, și anume: să trăiască din rodul muncii sale, ca o femeie tânără, sănătoasă și puternică, întrucât așa este drept.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Calea pocăinței lăuntrice - Jurnal duhovnicesc needitat, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 83)