De la Paștele iudaic, la Paștele creștin
Numele celei mai mari sărbători a creştinilor, Paştele, îşi are originea în evreiescul „pessah”, care înseamnă „a trece”. Paștele reprezintă, atât pentru iudei, cât și pentru creștini, una dintre cele mai importante sărbători anuale. Acest lucru se datorează importanței evenimentelor petrecute în această perioadă a anului.
Astfel că, Paștele iudaic reprezenta eliberarea poporului lui Israel din robia egipteană, și trecerea acestuia prin Marea Roșie, iar în același timp constituia și începutul secerișului.
Pentru creștini, Paștele este evenimentul fără pereche în istoria lumii, prin aceea că, acum, Mântuitorul Iisus Hristos a Înviat din morți. Prin această Înviere, Hristos scoate lumea din starea bolnavă în care s-a rostogolit, înălțând-o la o stare a cărei bogăție, plenitudine și fericire nici nu ne-o putem închipui. Sau, altfel spus, Hristos S-a adus pe Sine ca jertfă pentru iertarea păcatelor noastre și pentru a ne face părtași ai Împărăției Cerurilor.
Pessah-ul iudaic se prăznuia la 14 Nisan, peroadă de primăvară, timp de 7 zile, cu o importanță deosebită acordată zilei întâi și celei de a șaptea. Tot în perioada primăverii, noi, creștinii, sărbătorim Învierea Domnului.
Dacă pentru evrei Paștele reprezenta un eveniment istoric al poporului, pentru creștini, Paștele nu este un eveniment istoric în sensul obișnuit al cuvântului, prin aceea că Iisus Hristos înviat intră într-o dimensiune de viață cu totul deosebită de cea anterioară, de cea istorică, de cea pe care o trăim cu toții suspuși stihiilor acestei lumi. El a intrat la o viață sustrasă cu totul din angrenajul cauzalității naturale; la o viață fără boli, fără moarte, fără frică de moarte. Astfel că, această nouă realitate a învierii e o operă exclusivă a lui Dumnezeu, nefiind nimic în afară de Dumnezeu care să contribuie la realizarea ei.
Dacă ne întoarcem la etimologia cuvântului „pesach”, putem spune fără vreo reținere că Mântuitorul Iisus Hristos, prin Învierea Sa din morți, a făcut trecerea de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, de la păcat la îndumnezeire, aducându-Se pe Sine ca jertfă.
Mielul pascal sacrificat de iudei la sărbătoarea Paștelui prefigurează jertfa Mântuitorului pe Cruce. Astfel că, Paștele iudaic cuprindea două momente: jertfă de curățire și ospățul pascal care are un înțeles tipic, prefigurând Sfânta Euharistie. Mergând pe acestă idee, iudeii nu aveau voie să lase ceva din mielul pascal sau să-i zdrobească oasele. Mielul pascal are aspect dublu: jertfă pentru ștergerea păcatelor și jertfă de pace. (Pr. Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Coasta Măgurii)
Viața Arhimandritului Ioanichie Bălan
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro