La o săptămână după începerea Postului Nașterii Domnului sărbătorim Intrarea în Biserică a Fecioarei Maria. Înțelepții noștri străbuni au numit ziua „ovidenie”, de la slavul введение, care ar însemna a introduce, a facilita accesul cuiva. Prilej de bucurie și tresăltare duhovnicească. Totuși, pe lângă lumina sărbătorii, praznicul de la sfârșitul toamnei închinat Născătoarei de Dumnezeu conține aspecte mai puțin cunoscute. Ce credeți, le-a fost ușor Sfinților Ioachim și Ana să se despartă de unica și dorita lor fiică? Frumusețea, candoarea, năzdrăvăniile pruncului se vădesc mai clar după doi ani. Tocmai în această perioadă ei au trebuit să renunțe la satisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor, pentru a o duce la Templu. Au pus împlinirea făgăduinței mai presus de propria lor fericire. Tind să cred, omenește gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Dar suferința s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în locaşul dumnezeiesc a binecuvântatei lor plămade, Maria. Chiar așa, ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? Știm din viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu că părinții ei au ajuns la vârstă înaintată, fără a dobândi un urmaş. După multe lacrimi, după rugăciuni stăruitoare, Dumnezeu S-a milostivit asupra încercatei familii, iar Ana a zămislit pe Maria. Dar înainte de a se petrece minunea, cei doi au făgăduit că, de le va fi auzită și împlinită dorința, vor închina Domnului copilul, ducându-l, după tradiție, la Templul din Ierusalim.

Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu vreo nouăzeci de camere, dispuse pe trei nivele. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta la care deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a dependințelor trăiau sacerdoţii și erau cazaţi pelerinii. Fecioarele vârstnice aveau în ascultare şi instruirea celor tinere: le învățau să se roage, să citească dumnezeieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor. Doar pentru aceste motive Maria și-a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă o putea educa mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul și fiecare suflare. Prezența micuței în Templu avea o altă menire, mult mai înaltă, înțeleasă duhovnicește de bătrânii ei părinți, prin inspirație divină. Altfel nu putem înţelege de ce și-au încredinţat odorul unor străini. Care dintre mamele ce vor citi aceste smerite rânduri s-ar încumeta să-și lase odrasla preaiubită, la doar trei anișori, într-o mănăstire, să fie crescută de niște maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar fi capabile de aceasta (ba unele chiar slujesc în orfelinate ori azile, cu deplină dragoste), ci ne referim aici la capacitatea mamei dispuse la o astfel de jertfă. Totuși Ana a avut puterea s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar și pe noi. Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfăţişează Taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim era imaginea zidită a tainei venirii Izbăvitorului în această lume, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu făcea referire la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al locuirii lui Dumnezeu pe pământ, şi Trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun nu putem vorbi despre întruparea Mântuitorului fără a aminti mai întâi de templul Vechiului Legământ - ca fiind o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Era necesar ca ea să fie iniţiată în taina templului, deoarece nu peste mult timp ea însăşi va deveni „templu” al prezenţei lui Dumnezeu în lume. Din ea, Hristos Cel veșnic de zile a împrumutat trup omenesc. Aceasta este cea mai evidentă legătură dintre Templu şi Naşterea lui Hristos, pe care o vom sărbători la sfârşitul postului.

Prin urmare, Fecioara Maria a învățat în Templu să devină ea însăși locaş sfinţit. Nu va izbuti nimeni să trăiască profund un eveniment, dacă nu-l întâmpină cum se cuvine. Fecioara Maria se pregăteşte în Templu tocmai în vederea acestui unic eveniment din istoria umanităţii: întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Ea iese din obişnuitul cotidian, oferindu-și, cu toată disponibilitatea, fiinţa plenară pentru a-L naște pe Cel mai presus de fiinţă. Nu există nici o mărturie că ducerea la Templu a firavei fecioare s-a făcut chiar în ziua de 21 noiembrie, la șapte zile, deci de la începerea Postului Crăciunului. Sfinții Părinți au ales această dată ca să ne învețe un lucru foarte important: știm că, în a șaptea zi a Creației, Dumnezeu S-a odihnit. De aceea, simbolistica cifrei șapte este și aceea de odihnă. Așadar, Intrarea în Templu a Sfintei Fecioare constituie un popas duhovnicesc, în care Biserica ne arată semnificaţia acestui post: pregătirea sufletelor noastre spre a deveni peşteră sfințită, în care să Se nască duhovniceşte Hristos, Pruncul Dumnezeiesc.

De mână cu prunca Maria, să pășim și noi în Templu, neuitând că trebuie să ne pregătim la fel ca ea spre a deveni, fiecare în parte, un „templu” al prezenţei duhovnicești a lui Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Care tainic vine în viaţa noastră, precum nepământean coboară din Slava cerească în peştera Betleemului, înomenindu-Se pentru noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască.