Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept – ni se arată desigur la prima vedere ca stranie, revoltătoare, de neînţeles. Nu este oare dreptatea relevată pe tot cuprinsul Vechiului Legământ (şi pe al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atributele majore ale divinităţii? Nu tot astfel o consideră teologii toţi şi credincioşii fără excepţie?

Şi totuşi aflăm în Noul Legământ confirmări temeinice ale aserţiunii Sfântului Isaac Sirul, aşa ultragiantă cum pare să fie. Dreptatea aici nu mai transmite impresia că deţine primordialitatea recunoscută ei în prima parte a Scripturii; s-ar zice că, într-un mod uluitor pentru mintea omenească, i se substituie însuşi contrariul ei. […]

Creştinismul faţă de Legea veche, ca mod de viaţă, e ceva cu totul nou, e altceva, cu totul altceva: trecerea de pe un domeniu pe altul, de la o axiologie la alta produce un efect pe care fizicienii îl numesc efect de zoom: situaţia e răsturnată, perspectiva se desfăşoară din cu totul alte puncte de orânduire a câmpului vizual, şi din cu totul alte puncte de reper. Creştinismul faţă de legea veche se află într-o postură asemănătoare cu a fizicii infraatomice şi cuantice faţă de mecanica newtoniană: într-atâta e dragostea diferită de simpla dreptate, într-atâta o depăşeşte, deschizând ochilor noştri uimiţi alt orizont, o altă lume cu alte legi – paradoxale, precum prea bine a priceput şi a afirmat un ne-teolog ca Lucian Blaga.

Iată de ce nici paradoxul Sfântului Isaac Sirul nu trebuie să ne smintească ori să ne sperie. Dimpotrivă, se cuvine să ne fericească şi liniştească. Bucuroşi să fim că Dumnezeu nu este drept. De vom fi judecaţi numai după dreptate, suntem pierduţi. Căci zice Psalmistul: “De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?” (Ps. 129, 3)

(Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 215; p. 219)