Ziua învățătorului – 5 octombrie – este doar un moment, un simplu moment în care izbutim să dedicăm timp recunoștinței și recunoașterii, privirii către cadrele didactice care ne-au definit dezvoltarea intelectuală, ne-au identificat calitățile și ne-au călăuzit pe calea devenirii. Astăzi suntem, cred, cu toții din nou copii, așezați în băncile abia încăpătoare ale vieții, privind cu emoție, dacă nu chiar cu teamă, la impunătoarele chipuri ale titanilor rânduiți să se preocupe de educația noastră. Și, chiar dacă uneori am fost nemulțumiți de vreo notă din catalog ori de vreun cuvânt mai aprig, ambele menite să ne „urnească” și să ne ambiționeze către cunoaștere, astăzi avem prilejul, poate mai mult decât în orice altă zi, să le mulțumim profesorilor noștri, devenind pe deplin conștienți de rolul pe care l-au avut în conturarea existenței noastre.

Astăzi privesc cu drag către toți cei care s-au perindat, de-a lungul timpului, la catedra începuturilor și împlinirilor mele, dedicând mult mai mult timp și stăpânindu-mi cu greu o lacrimă atunci când îmi apare în suflet chipul Părintelui Profesor Cristișor Manea, care a pășit întru veșnicie pe data de 3 octombrie 2020.

Născut pe 27 mai 1938 în județul Vrancea, localitatea Râmniceni, Părintele Cristișor a fost absolvent al primei serii a Seminarului nou-înființat de la Buzău, licențiat în Teologie și absolvent al unor cursuri de specializare la Fribourg, în Elveția. A fost preot la Parohia Broșteni din Buzău, apreciat și iubit de enoriașii cărora știa întotdeauna să le dăruiască un zâmbet cald și un cuvânt cu miez. Cariera sa didactică a început în anul 1964, când a devenit pedagog la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău urmând ca, în 1968, să devină profesor al acestei prestigioase unități de învățământ. În perioada 1980-1990 a ocupat funcția de director al Seminarului, remarcându-se printr-o deosebită activitate administrativ-gospodărească, dar și printr-o strădanie neobosită de identificare a realei vocații pastorale și păstrare a unei riguroase discipline într-o instituție care nu trebuia, sub nici o formă, să fie afectată de secularizarea agresivă (atunci, ca și acum).

Mi-a fost profesor de Catehism și de Limba Franceză. Părea (și poate așa era) doar o completare temporară a catedrei, dar și-a îndeplinit misiunea cu un talent admirabil. Deoarece Părintele Cristișor Manea s-a remarcat în fața noastră, a elevilor, ca un cadru didactic înțelept și carismatic, adesea genial în exprimare și în identificarea unor metode didactice potrivite vremurilor și oamenilor. Era genul acela de personalitate care supraviețuiește, indiferent de meandrele devenirii, în sufletele celor din jur, creionând și, apoi, desăvârșind existențe cu forța pedagogului de vocație, nu de conjunctură.

L-am întâlnit, apoi, de multe ori, și am remarcat cum vârsta și o boală necruțătoare i-au afectat trupul, slăbit și ușor aplecat de suferință, în timp ce spiritul i-a rămas puternic și pătrunzător, iar cuvintele – la fel de înțelepte și pline de înțelesuri nebănuite. Avea un stil inconfundabil, inimitabil de a planta în cugete semințe ale gândirii limpezi, astfel încât plantele care aveau să apară, la vremea cuvenită, să fie pline de rod. Nu oferea răspunsuri, ci întrebări, subînțelese adesea, menite să dezvolte, nu doar să hrănească vremelnic intelectul.

În toamna anului 2020 și în miezul toamnei vieții, Părintele Profesor a plecat dintre noi discret, îndeplinindu-și misiunea încredințată printr-o nouă lecție predată nouă, tuturor: aceea că nici măcar marile spirite nu se pot împotrivi acelui moment în care, precum frunzele purtate de vânt, ne așternem cu toții în veșnicie. În urma sa rămâne amintirea frumoasă a unui chip sculptat în granitul istoriei învățământului teologic ortodox românesc, a unui preot remarcabil și a unui excepțional partener de discuții – imagine care nu se va șterge vreodată din cugetele noastre, ale foștilor elevi.

Astăzi, 5 octombrie, ar fi trebuit să vă urăm „La mulți ani” și să vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi! Ne doare că trebuie să ne obișnuim să vă adresăm alte cuvinte: Dumnezeu să vă primească în Împărăția Lui acolo unde drepții se odihnesc, Părinte Profesor! Veți trăi pentru totdeauna în sufletele noastre!