Ieșiri din criza duhovnicească contemporană (VI)

Amarele constatări de mai sus despre criza vremurilor noastre nu au fost rostite ca să ne deprime și să ne dezamăgească. Nu cred că am zăbovit exagerat în descriere. Se poate ca voi în lume să simțiți încă și mai adânci sfâșierile acestei crize. Nu voiam să vă obosesc cu situații cunoscute. Aș vrea, fie câtuși de puțin, să am o contribuție, călăuzindu-vă la o soluție. Să nu ne surprindă ironiile. Să nu ne temem că nu suntem mulți. Să nu ne simțim în dezavantaj și rușinați. Războiul să ne facă mai viteji. Durerea și amărăciunea noastră din pricina celor ce auzim și vedem și trăim să le facem rugăciune fierbinte picurată din inimă. Batjocoritorii sfințeniei se autopedepsesc trăind o viață fără dragoste. Să nu răspundem niciodată la provocări. Să nu ajungem la o confruntare aprigă cu ispita. Gheronda Paisie spunea că și ispita îi face bine, fiindcă îl determină să lupte încă și mai mult. Să nu ne temem de furtunile vremurilor. Să nu ne lăsăm atrași de cugete de necredință. Să mulțumim lui Dumnezeu că avem tovărășia Lui, întărirea Lui, mângâierea și binecuvântarea Lui. Suntem norocoși că avem un așa de bun Dumnezeu. Să ne iubim și vrăjmașii, precum și pe binefăcătorii noștri, și vom afla o extraordinară odihnă în inimile noastre. Să ne amintim des de crucea lui Hristos, vremelnicia vieții, viața veșnică și ne vom echilibra și ne vom liniști neînchipuit de mult. Departe de noi orice deznădejde. Au existat vremuri și mai rele decât cele de astăzi. Hristos nu doarme. Biserica niciodată nu se va scufunda. Criza să ne maturizeze și să ne înțelepțească. Există virtute din belșug și astăzi ascunsă și în mănăstire, și în lume.

Ne întristăm sincer pentru necredința multora. Suferim din dragoste și compasiune și ne rugăm pentru iluminarea lor, ca să viețuiască din nou potrivit Sfintelor Evanghelii. Poate cumva să fi fost și noi pricina lepădării lor. Să nu sporovăim și să repetăm aceleași și aceleași lucruri. Soarta noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Să ne încredințăm Lui. Să lucrăm și noi împreună cu El cu devotament. Criza este pentru înțelepțire. Să ne aducem aminte câte lucruri serioase am uitat. Să ne înălțăm de la materie la duh. Să înțelegem că „nu numai cu pâine va trăi omul”. Criza este pentru trezire. Criza este pentru autocritică. Criza este ca să ne pocăim, să plângem, să ne rugăm. Criza este pentru smerire sănătoasă și sinceră. Criza este ca să lăsăm la o parte duhul insistent antiascetic și să ne însușim cugetul autentic ascetic al Sfintei noastre Biserici ortodoxe, prin rugăciunile tuturor sfinților și ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ocrotitoarea Muntelui cu sfânt nume și a întregii Ellade. Criza este ca să ne smerim și noi, aghioriții, mai mult, dar și noi toți. Criza este cea care ne judecă. Criza noastră ne osândește. Criza preferă autenticitatea, însușirea a ceea ce este necesar și lepădarea a ceea ce este de prisos. Criza este ca să ne închinăm Unuia adevăratului Dumnezeu Treimic Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea noastră a tuturor, acum și pururea și în vecii nesfârșiți. Amin.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)