Deși iubești anumite persoane, totuși uneori apar anumite momente când vrei să le depășești și-ți pare rău că așa stau lucrurile. Deși conștientizezi că faci rău, dar parcă persiști în acest rău. Ce să faci în acest caz? Concret.

Maica Siluana: Să mori și să înviezi! E foarte profundă această observație. E un om deștept tare, prin Franța – nu mi-aduc aminte acum cum îl cheamă – care vorbește despre această rivalitate, numind-o mimetism. A apărut în noi după cădere, mai ales după ce l-a omorât Cain pe Abel. Noi îl putem iubi sau admira pe cel pe care ne impresionează și dorim să fim și noi ca el. Apoi, pur și simplu, vrem să fim în locul lui. Aceasta este o tensiune între maestru și discipol, între colegi, între profesor și elev... Și aici trebuie să avem grijă să spovedim asta, pentru că ea se numește mimetism de rivalitate acolo, iar la noi se numește invidie. Și invidie sfântă nu există. E o boală foarte grea – duhovnicească, dar care poate fi tratată. Și dacă ne dăm pe mâna lui Dumnezeu și zicem: „Doamne, eu o invidiez. Doamne, eu îl invidiez. Fă tu ceva, că eu nu pot face nimic – cu adevărat nu putem face nimic noi fără El. Și-atunci apare vindecarea, pentru că ne vom gândi mai mult cum să fim recunoscători și răspunzători pentru darurile noastre decât la darurile celuilalt. Mai greu e când dăm concursul pentru un singur post – suntem doi șomeri și-un singur post. Atunci abia vom vedea de ne-am vindecat de invidie: luptăm de-adevăratelea, vedem cine biruiește și, dacă am reușit, ne rugăm pentru celălalt să nu rămână fără un loc de muncă.